Exciting electric

0
78

De fapt este vorba de ultima „găselniţă” a celor de la Ssang Yong, denumită pe scurt e-XIV (electric – eXciting User Interface Vehicle), prin care vor să combată autonomia limitată a vehiculelor electrice.

Construit pe baza proiectelor anterioare, XIV şi KEV, coreenii de la SsangYong Motors integrează tehnologia proprie EV (Electric Vehicle) ecologică şi echipează noul concept cu un motor mic pe benzină, de un litru, care-i permite conceptului o mai mare mobilitate pentru a părăsi limitele oraşului. Cercetările au arătat că peste tot în lume distanţa medie zilnică de condus este mai mică de 80 km iar, în mod EV, e-XIV se va dovedi foarte util în transportul cotidian. Dar pentru aceia care trebuie să meargă mai mult capacitatea de autonomie a fost extinsă până la 600 km.

Ideea de stil, ca vehicul ecologic ce foloseşte electricitatea suplimentată de energie alternativă, a fost dezvoltată folosind limbajul de design SsangYong ce îmbrăţişează filosofia „robusteţe, diferenţă, premium”. e-XIV urmăreşte designul de crossover prin combinarea stilului unui SUV cu cel al unui coupé sport potrivit atât pentru condusul activ pe drumuri de ţară cât şi pentru distanţe scurte în oraş. Abordarea vizuală, de estetică robustă, se manifestă prin elemente de design gen „dinamică interioară” şi „tensiune subtilă” pentru a comunica faptul că puterea interioară se bazează pe detaliu şi tensiune emoţională, look-ul dinamic şi progresist având rolul de a atrage şoferii mai tineri.

O caracteristică distinctivă este acoperişul de sticlă ce include un panou solar cu 12 celule voltaice. Acesta generează cantitatea de electricitate necesară sistemelor auxiliare ale maşinii dar oferă şi mai multă lumină, confort sporit în cabină şi o mai bună vizibilitate.
Pe de altă parte maximalizează conexiunea emoţională a condusului în spaţiul liber cu ideea atrăgătoare că se utilizează energie solară „gratis”. În plus, anvelopele gândite exclusiv pentru eficienţa rulajului unui EV permit atât confortul cât şi siguranţa datorită designului suprafeţei de contact care îmbunătăţeşte aderenţa dar reduce şi frecarea.

Interiorul are o configuraţie cu patru scaune, gen scoică, care oferă confort şi intimitate pasagerilor. Fiecare scaun poate fi reglat pentru a crea o varietate de combinaţii şi o alegere personalizată a utilizării spaţiului. Structura cabinei evocă stilul sportiv al unui crossover şi amestecă detalii stilistice şi materiale diferite, inclusiv fibra de carbon. Panoul instrumentelor comunică cu şoferul utilizând o grafică dinamică şi permite comunicarea activă dintre maşină şi şofer prin afişarea informaţiilor necesare pe suprafaţa centrală, în timp real. e-XIV combină de asemenea conceptul Auto User Interface pentru a oferi o nouă direcţie maşinii ca spaţiu de comunicare în mişcare prin combinarea ultimelor descoperiri IT, atât pentru automobile, cât şi pentru dispozitivele personale.
e-XIV foloseşte un motor de 80 kW Permanent Magnet Synchronous (PMSM) care permite o autonomie de 80 km cu alimentarea de la bateria LiIon de 16 kWh. Sunt necesare patru ore pentru încărcarea completă a bateriei şi 20 de minute pentru o încărcare rapidă. Conceptul conţine de asemenea un sistem de extindere a autonomiei care cuprinde un motor pe benzină, în doi cilindri, de 1000 cmc şi un generator de 20 kW. Odată ce s-a parcurs distanţa de 80 km motorul cu benzină furnizează alimentarea suplimentară prin generator pentru a extinde autonomia până la 600 km emiţând numai 45 g/km CO2.

Dorind să se poziţioneze ca o companie responsabilă şi cu grijă faţă de mediu SsangYong Motors se luptă să se aşeze în fruntea designului şi producţiei de vehicule ecologice. Acest lucru se va realiza prin îmbunătăţirea constantă a eficienţei motoarelor cu combustie internă şi dezvoltarea vehiculelor pur electrice precum KEV şi e-XIV.

Radu Buhăniţă

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.


cinci − = 4