Ford Focus va fi retras din producție

0
132

Piața auto este într-o permanentă mișcare și chiar dacă vânzările de mașini electrice au înregistrat o scădere semnificativă în anul 2024, producătorul Ford este convins că este doar un moment de cumpănă și susține că acesta este viitorul. În plus, a decis când va lua sfârșit producția pentru generația actuală a modelului Ford Focus.

Ford Focus va fi scos din producție în 2025

În anul 2025, producția pentru generația actuală a modelului Ford Focus va lua sfârșit, iar producătorul american nu are planuri de a lansa o nouă generație. Decizia rămâne în vigoare chiar dacă vânzările de mașini electrice au înregistrat o scădere semnificativă în 2024, fapt ce a determinat ajustări ale planurilor pentru mulți jucători importanți din industrie.

Astfel, compania americană a confirmat că Focus va fi retras din producție în anul 2025, fără intenții de a dezvolta o nouă generație echipată cu motoare termice, conform informațiilor furnizate de Autocar.

Ford anunțase încă din anul 2022 că va încheia producția modelului Focus la fabrica sa din Saarlouis, Germania, în mijlocul anului 2025. Deși nu a găsit încă un cumpărător pentru uzina respectivă, Martin Sander, șeful diviziei Ford Europe, a subliniat că compania nu are „planuri de extindere a producției pentru Focus”. Aceasta, în pofida faptului că Ford a ajustat estimările privind vânzările de vehicule electrice, având în vedere încetinirea ritmului acestora în comparație cu previziunile inițiale.

„Pe termen lung, suntem încă profund convinși că vehiculele electrice vor fi viitorul și vom asista la o creștere semnificativă a volumului. Până la sfârșitul acestui an vom avea o gamă completă de vehicule electrice – atât în sectorul vehiculelor de pasageri, cât și în linia noastră de afaceri pentru vehicule comerciale – și suntem destul de flexibili pentru a ne adapta la cererea pieței.

Pentru următorii doi ani, avem o gamă largă. Practic, clienții noștri au puterea de a alege ceea ce doresc”, a mai spus Martin Sander.

Ford Focus nu va beneficia de un succesor, ceea ce este într-o contradicție cu ceea ce fac unii dintre rivali. Recent, Mercedes-Benz a anunțat că hatchback-ul din Clasa A va rămâne în producție până în 2026, datorită cererii pe piață pentru modele echipate cu motoare termice.

De asemenea, Volkswagen a amânat lansarea unor modele electrice din același motiv. Anul trecut, Grupul Volkswagen a suspendat temporar producția unor modele electrice din cauza cererii insuficiente, ceea ce a dus la stocuri mari de mașini nevândute în parcul dealerilor auto.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.


+ 4 = sase