Ford RS200 și Escort Mk1 renăscute

0
2501

Compania britanică Boreham Motorworks a semnat un acord de licență cu Ford pentru a produce o serie de modele istorice. Primele modele relansate vor fi RS200 și Escort Mk1.

Boreham Motorworks, divizie a grupului britanic DRVN Automotive, va produce cu acordul Ford o serie de modele istorice din portofoliul mărcii cu oval albastru.

Modelele clasice vor fi reinterpretate cu o serie de elemente moderne, dar vor fi produse conform schițelor originale. Primul model pe care Boreham Motorworks îl va produce va fi Ford RS200 (sub denumirea comercială Boreham RS200), un automobil ce a participat în Campionat Mondial de Raliuri. Modelul original a fost lansat în 1984.

Modele Ford clasice renăscute

La vremea sa se remarca prin amplasamentul central al motorului și sistemul sofisticat de tracțiune integrală.

Pe lista de modele clasice va urma apoi Ford Escort Mk1 Group 5, al alt model iconic din lumea raliurilor.

Acordul cu Ford prevede producerea a cel puțin cinci modele istorice ce vor fi produse în serii limitate.

‘Încă de la prima noastră întâlnire cu Boreham Motorworks și echipa DRVN, a fost clar că au o viziune interesantă despre cum să aducă la viață unele dintre cele mai emblematice nume istorice ale noastre pentru era modernă’, a comentat Will Ford, Director General, Ford Performance Motorsports. ‘Va fi interesant să vedem această relație înflorind și să vedem cum Boreham Motorworks aduce viziunea la viață într-un moment în care există atât de multă pasiune din partea entuziaștilor pentru experiențe deosebite’.

Seria de modele Boreham Motorworks vine într-un moment interesant în care Ford Performance Motorsports își extinde programele de curse în întreaga lume, incluzând inițiative precum Ford Mustang GT3 la Le Mans, un nou Ford Raptor pentru Raliul Dakar în 2025 și revenirea Ford la vârful sporturilor cu motor.

Vă recomandăm și:

Ford Bronco Badlands – un Mustang pur-sânge!

Ford F-150 va fi vândut și în România. Care este prețul

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.


− 6 = zero