Gimnastică a la kart

0
78

Corina Ungureanu și Monica Roșu și-au învins teama de viteză și au urcat în mașină lângă cel mai tânăr campion de raliuri din istoria României. Vali Porcișteanu și-a arătat măiestria la volan și a impresionat asistența cu câteva scene desprinse, parcă, din celebra serie „Fast in Furios”. Show-ul s-a desfășurat pe circuitul Prejmer de lângă Brașov, iar la final gimnastele au fost premiate pentru curaj. Corina și Monica au primit titlul de ambasadori onorifici ai Federației Române de Automobilism Sportiv.
Demonstrația la care au participat gimnastele s-a desfășurat înainte de prima etapă a campionatului național de kart-ing. La start au fost înscrisi 65 de sportivi, din care 14 au fost copii cu vârste între 5 și 9 ani. Federația Română de Automobilism Sportiv a demarat un program special, în care cei mici primesc gratuit licența și înscrierea, iar motoarele le sunt puse la dispoziție chiar de organizatorii concursurilor.

Articolul precedentAutomobile de lux: „Perlele” lui Țiriac
Articolul următorCitroen DS: Aniversare
Avatar
Revista Auto Test este o publicaţie lunară de specialitate editată de Registrul Auto Român și se află în cel de-al 28-lea an de apariţie. Auto Test s-a impus drept o revistă profesionistă în peisajul presei auto din România şi se bucură de o bună reputaţie printre advertiseri, importatori de automobile şi cititori. Articolele profesionist realizate tratează prezentări şi teste de automobile, cele mai recente evenimente şi tehnologii din domeniu, subiecte de istorie auto şi de divertisment, studii de cercetare socio-psihologică, informaţii referitoare la serviciile şi reglementările adoptate de RAR, informaţii practice pentru automobilişti. Auto Test beneficiază de un conţinut diversificat şi de grafică permanent actualizată, menite să ţină pasul cu tendinţele moderne ale publicisticii şi cu exigenţele cititorilor.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.


sase + = 12