La începuturile automobilului, cetatea monegască era în căutarea unei soluții salvatoare. Competiția cu vecinii francezi devenea o problemă care urmă să își pună amprenta pe următorul secol. Care să fie reședința de iarnă a aristocraților Europei? Monte Carlo sau Nisa? Miza pare o joacă între milionari, însă, acolo unde bogăția vine din experiența generațiilor, competiția este un joc de șah secular. Francezii mizau pe un carnaval care să le ofere o ocupație pacienților cu sânge albastru și conturi grase, bolnavi de gută sau reumatism. Vremea temperată de pe coasta Mediteranei nu mai era, așadar, un motiv suficient să îi aduci prin cazinouri și restaurante.
Atunci le-a venit ideea salvatoare. În vremea când calul din grajd era dovada că ești un tip activ, iar automobilul abia scotea nasul în lume, puținele exemplare cu patru roți și care nu se bazau pe calul putere din bătătură, aparțineau evident acelorași bogați. Desigur, era interesant să îi sperii pe locuitorii satelor când, în goană, ridicai praful de pe uliță, ori să duci o contesă, într-o lungă haină de blană, la operă într-un automobil, însă masculul de la volan avea nevoie de o provocare mai puternică decât invidia plebei.
Pasiunea pentru condus era precum melomania și te descurcai pe cont propriu. Însă patefonul pe lămpi și un disc de muzică clasică nu puteau bate experiența unui concert live. În consecință, viziunea Principelui Albert I a fost clară. Era nevoie de un loc unde să îi aduni laolaltă pe automobiliști. Un raliu. De atunci ideea de întâlnire a prins atât de puternic încât Monte Carlo Rally a devenit, în timp, o etapă de mare tradiție în Campionatul Mondial. Un eveniment special care adună mii de oameni în Principat indiferent de vreme.
La ediția de anul acesta vremea nu prea a fost prietenoasă. Ba a plouat, ba a nins, dar organizatorii au fost la înălțime. Sponsorii au ridicat corturi încălzite și au adus mâncare caldă de la restaurante de renume din Paris. În jumătate de oră ești uscat și sătul, cu chef să mai vezi încă o dată mașinile trecând prin zloată în etapa de seară. Și în plus, nici nu ai nevoie de internet ca să afli că „principele” WRC din anul acesta este tot Sebastien Loeb.
Mutându-ne pe plaiurile mioritice apare firesc întrebarea: cum arată raliurile în România? Arată mai mult a parc de distracții pentru oameni cu bani și orgolii decât a sport, iar în unele cazuri banii sunt aduși de acasă. Și să nu vă gândiți că se recuperează pe parcurs. Raliurile și-au pierdut publicul, expunerea mediatică este redusă, spre deloc, iar sponsorii sunt greu de convins. Prin urmare, orice idee de cultivare a performanței sportive este eliminată, așa că nu există loc de „carieră”. De altfel, sportul cu motor în România este complet rupt de ceea ce se întâmplă în afară, din punctul de vedere al performanței dar și al organizării. Și, să nu vă supărați dar rămânem deocamdată la stadiul de „un hobby pentru oameni cu bani”!
