INTERVIU: Dragoş Bucur şi „mașina albă, mașina neagră“

0
68

dragos bucur (4)Vedeta acestei veri, în România, a fost o… mașină. O Dacie cu veșminte ponosite și cam obosită, ajunsă la vremea pensionării, a atras românii în cinematografe. Mașina a apărut în „Două Lozuri”, o peliculă inspirată din celebra nuvelă „Două Loturi” scrisă de I. L. Caragiale. Filmul este o comedie savuroasă în care Dragoș Bucur, Alexandru Papadopol și Dorian Boguță încearcă să scape de necazuri jucând la loto 6 din 49. Norocul le surâde, doar că biletele nu sunt de găsit. Aventura lor a bătut recordul de încasări și spectatori pentru o peliculă românească în anul 2016. Filmul a fost realizat cu bani puțini, 30.000 de euro, dar cu multă muncă, pasiune și talent. Campania de promovare a fost genială. S-a organizat chiar și o tombolă în care premiul cel mare a fost o… Dacie. Cum au decurs filmările ne-a povestit actorul Dragoș Bucur.

dragos bucur (1)
Scena în care cei trei încearcă să convingă un polițist că mașina neagră este… albă

Auto Test: Cum v-a venit ideea filmului?
Dragoş Bucur: Noi avem o școală neacreditată de film și vrem ca la finalul fiecărei sesiuni de cursuri să facem ceva cu toți cursanții. Am produs două lungmetraje și a funcționat, așa că am zis să-l filmăm și pe al treilea. Peliculele de scurtmetraj nu au viață lungă, mergi cu ele la două-trei festivaluri și dispar. Uite, filmele de lungmetraj fac valuri. L-am cooptat pe regizorul Paul Negoescu și i-am spus ce vrem: să fie comedie, să joace toți cursanții și dacă vrea să ne dea și nouă un rol… bine. Dacă nu, nu. Aaaa, și i-am spus că nu avem bani (râde). Așa a apărut scenariul de la „Două lozuri”.
Auto Test: V-a fost greu să găsiți o Dacie atât de veche?
Dragoş Bucur: Vreau să-ți spun de la început că vorbim de două mașini Dacia: una am folosit-o în film, iar cealaltă a fost pentru tombolă. În „Două lozuri” am filmat cu o Dacie 1301. Din câte am înțeles acestea erau mașinile făcute, la vremea respectivă, pentru securitate. Erau singurele Dacii negre, aveau niște jante speciale, pline, scaunele erau înălțate… volanul puțin diferit. Am împrumutat mașina de la un prieten de-al lui Paul (n.r. Paul Negoescu, regizorul filmului) care ne-a ajutat foarte mult în perioada respectivă. Mașina este o apariție importantă în film. Pe lângă faptul că Dinel, personajul interpretat de Daniel Boguță, o recondiționează… ea ne duce dintr-o parte în alta și alături de ea trăim aventura.

dragos bucur (8)Auto Test: Și mașina pentru tombolă?
Dragoş Bucur: Ne-am gândit că ar fi frumos să implicăm mașina în campania de promovare. Așa că ne-am gândit să organizăm o tombolă. Cei care și-au cumpărat bilet s-au înscris pe un site, iar premiul a fost o Dacie 1300 recondiționată. Deci, nu este mașina din film. Sunt foarte bucuros că ideea a funcționat. Mașina pe care am dat-o la tombolă are o poveste a ei…

Dragoș Bucur în „Visuri la cheie”, emisiunea difuzată pe Pro TV.
Dragoș Bucur în „Visuri la cheie”, emisiunea difuzată pe Pro TV.

Auto Test: Unde ați găsit-o?
Dragoş Bucur: Am cumpărat-o de la doi bătrânei care stau pe lângă orașul Orșova. S-a dus după ea Ovidiu, producătorul nostru executiv. Mi-a povestit că după ce au stabilit prețul și toate celelalte detalii doamna s-a pus în fața mașinii, a început să plângă și a spus că nu mai vrea să o dea. Abia a convins-o soțul. I-a spus: „Mamă, nu mai avem ce să facem cu ea”. Oamenii nu o mai foloseau de mult, o țineau parcată în spatele curții. În acte mașina este albă, dar a fost făcută neagră, cu un spray, pentru un alt film.
Auto Test: A avut nevoie de reparații?
Dragoş Bucur: Sigur, am fost nevoiți să o recondiționăm. Cum spune Pompiliu (n.r. personajul interpretat de Alexandru Papadopol) în film? „Atenție, atenție, nu restaurare… este vorba de recondiționare”. Am am sablat-o, vopsit-o, am schimbat cauciucurile, am făcut segmentarea și am dat kilometri înapoi… tot ce întâlnești pe piața din România (râde).

dragos bucur (10)Auto Test: Revenind la mașina din „Două Lozuri”. A fost greu la filmări, pe timp de vară, fără aer condiționat?
Dragoş Bucur: Să știi că nu a fost ușor. Mașinile acestea sunt ok să le ai în garaj și să ieși duminica la plimbare cu ele. Și eventual, toamna, când nu plouă. Dacă vrei să mergi în fiecare zi… nu le recomand. Pentru filmul „Uruguay” am avut și o Dacia 1100 pe care am condus-o cam trei săptămâni, pentru că în perioada aceea nu aveam mașină.
Auto Test: Și cum a fost?
Dragoş Bucur: A fost „oau”. Brusc, din toată nebunia în care trăim, telefoane, claxoane, viteză, întâlniri stabilite din jumătate în jumătate de oră… totul s-a schimbat ca în filmele acelea în care mergi cu viteza luminii și dintr-o dată intri în hiperspațiu. Am fost nevoit să conduc în afara orașului, cu maximum 65 de km/h. Mă claxona toată lumea și eu nu puteam să mă enervez. Ce să fac? Să mă duc după ei? De unde viteză? Radio nu aveam la mașină, ascultam muzică la telefon. Totul era foarte liniștit în jurul meu. Mi-au plăcut foarte mult acele trei săptămâni, au fost extraordinare. Mi-am dat seama că toată această agitație, din fiecare zi, ne consumă. Aceste mașini mi-au trezit nostalgia timpului în care… aveam timp. Și mi-a ridicat niște semne de întrebare.

Selfie cu Dragoș Bucur (în centru), Alexandru Papadopol (dreapta) și Dorin Boguță
Selfie cu Dragoș Bucur (în centru), Alexandru Papadopol (dreapta) și Dorin Boguță

Auto Test: Crezi că ar trebui să folosim mai puțin noua tehnologie?
Dragoş Bucur: Poate că ar trebui să fim mai atenți la ea, nu-mi dau seama. Este tentant, în timp ce noi vorbim, să-mi verific mesajele de pe telefon sau emailurile. Este tentant să fii la curent cu totul… nu mai că, de fapt, este o tâmpenie! Nu vreau să fac pe filozoful, dar ce este prea mult strică!

Dragoș Bucur în „Contratimp”
Dragoș Bucur în „Contratimp”

Auto Test: Acasă ce mașină ai avut?
Dragoş Bucur: Pe vremea lui Ceaușescu nu am avut mașină, așa că am călătorit mai mult cu trenul și cu autobuzul. După 1989, tata a luat un Oltcit pe care l-am condus, ca toți puștii de pe vremea aceea, pe străduțele mai puțin circulate. Pot să recunosc asta? Crezi că s-a prescris fapta? Sper că da… (râde)
Auto Test: Care a fost prima ta mașină?
Dragoş Bucur: Un Audi Sport din anul 1975. Era o mașină tare frumoasă, un albastru-turcoaz, am dat 300 de dolari pe ea. Șase ani mi-am făcut traiul prin ea, devenise un fel de garsonieră mobilă. Acolo aveam tot: haine de schimb, șervețele, periuța de dinți. A fost perioada în care mi-am descoperit abilitățile de mecanic. Am fost nevoit să învăț pentru că, la două-trei zile, trebuia să repari ceva: se rupea cablul de accelerație, îl prindeai cu șuruburi, ți se strica ventilatorul… trebuia să-l pui pe direct.
dragos bucur (2)Auto Test: Să înțeleg că știi ce este un jiclor?
Dragoş Bucur: (Râde) Ăla de la carburator care se înfunda tot timpul la Dacii și trebuia să-l sufli. Nu sunt un specialist, din păcate. Acum doi ani am dat Audi-ul la REMAT după ce ani buni l-am ținut în fața curții sperând să-l recondiționez. Când am aflat care sunt „scorurile” am renunțat la el și acum îmi pare rău. De când conduc mașini din astea, mai pricopsite, de abia știu să deschid capota.
Auto Test: Cât au durat filmările la „Două Lozuri”?
Dragoş Bucur: 15 zile. Este sub limita general acceptată în cinematografia românească unde minimul este de 24 de zile. Atât ne-am permis. Nu vreau să joc modestia, nici să mă laud. Atât a durat.
dragos bucur (9)Auto Test: Sunteți surprinși de succesul filmului? În primul weekend ați avut mai mult de 27.000 de spectatori…
Dragoş Bucur: Am sperat să aibă succes. Am crezut foarte mult în acest proiect după ce am văzut prima variantă de montaj. Acesta a fost și unul dintre motivele care ne-au determinat să ne implicăm în campania de promovare. Nu a fost deloc ușor. Asta a însemnat bani cheltuiți și multe nopți de nesomn, dar a meritat. Puteam să-l lăsăm distribuitorului și să spunem: „Ce iese… iese”. Este primul film în care joc și care are parte de săli full, dacă vrei un bilet în weekend găsești foarte greu. Sincer… speram, dar nu mă așteptam.
dragos bucur (7)Auto Test: De ce? Crezi că filmele românești nu mai au succes?
Dragoş Bucur: Există un soi de prejudecată a publicului de la noi față de filmele românești. Nu-l condamn. Oamenii, pur și simplu, nu vor să intre în sală pentru un film românesc, nu pentru că nu există calitate. Filmul românesc, din păcate, nu este făcut pentru public! Calitatea nu înseamnă și comercial. Sunt tare bucuros că am reușit să-i convingem pe români să intre în cinematografe.

Articolul precedentINTERVIU Andrei de la Alb Negru: „Prima mea maşină a luat foc!”
Articolul următorInterviuri Auto Test Magazin- Retrospectiva anului 2016
Avatar
Revista Auto Test este o publicaţie lunară de specialitate editată de Registrul Auto Român și se află în cel de-al 28-lea an de apariţie. Auto Test s-a impus drept o revistă profesionistă în peisajul presei auto din România şi se bucură de o bună reputaţie printre advertiseri, importatori de automobile şi cititori. Articolele profesionist realizate tratează prezentări şi teste de automobile, cele mai recente evenimente şi tehnologii din domeniu, subiecte de istorie auto şi de divertisment, studii de cercetare socio-psihologică, informaţii referitoare la serviciile şi reglementările adoptate de RAR, informaţii practice pentru automobilişti. Auto Test beneficiază de un conţinut diversificat şi de grafică permanent actualizată, menite să ţină pasul cu tendinţele moderne ale publicisticii şi cu exigenţele cititorilor.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.


− 1 = sapte