Mazda: supraviețuire prin inovație

0
70

Istoria companiei auto japoneze Mazda Motor Company poate fi descrisă ca o poveste despre supraviețuire, dar și despre implicare în comunitate, mândrie și onoare.

Înființată, în 1920, de Jujiro Matsuda, sub denumirea Toyo Cork Kogyo Co., ulterior schimbată în Mazda, această marcă ce construia, la începuturi, unelte și utilaje mecanice, este astăzi una dintre cele mai renumite și mai populare din lume, peste 40 de milioane de autovehicule Mazda fiind produse și vândute până în prezent. Tranziția de la producția de unelte la cea de mașini a fost făcută în 1931, când a fost lansată mica utilitară cu trei roți Mazda-Go DA.

1 Mazda-Go DASuccesul înregistrat de acest triciclu, declinat în multe variante, de diferite lungimi, carosat sau nu, a făcut să fie fabricat foarte mulți ani, chiar dacă, pe 6 august 1945, bomba atomică lansată de americani a distrus Hiroshima, orașul unde Mazda își are sediul central și principalele capacități de producție. Uimitor, sau nu, dacă ne gândim că este vorba despre japonezi, la doar patru luni după ce orașul a fost transformat în ruine și jumătate din populația acestuia a fost ucisă, producția autoutilitarei a fost reluată!

3 Motor Wankel Mazda2 Motor rotativ WankelUn alt moment de cotitură a apărut în anii ’60, când guvernul de la Tokio a redus independența companiilor auto japoneze și le-a cerut să se specializeze fiecare pe câte un segment din domeniu, renunțând la caracterul generalist al producției. Mazda a văzut această decizie ca pe o oportunitate și s-a axat pe dezvoltarea motorului de tip Wankel, numit și rotativ. Acesta are o construcție relativ simplă, compactă, este silențios, lucrează la turații mari și are un foarte bun raport putere/greutate. Principalul său dezavantaj este consumul ridicat de benzină. După mai mulți ani de cercetare și de testări, în 1967 a fost lansat modelul Mazda Cosmo Sport, echipat cu motor Wankel cu două rotoare, transmisie manuală cu 4+1 trepte de viteză, și care atingea viteza maximă de 185 km/h, o valoare excelentă pentru acele vremuri. Cu toate că au fost produse doar 1.167 de Cosmo Sport, mașina a devenit una de legendă și a transformat Mazda într-o marcă cunoscută și apreciată la nivel global. În paralel, marca japoneză a lansat și mașini cu motoare clasice, să le spunem, iar, în 1979, din cauza problemelor financiare cu care se confrunta, firma niponă a încheiat un parteneriat cu Ford. Cele două mărci au proiectat și utilizat în comun mai multe platforme tehnice pentru modelele lor, metodă care a redus costurile și a avut succes.

În paralel, Mazda a continuat să ofere mașini cu motor Wankel, cea mai renumită dintre ele fiind sportiva RX-7, iar cel mai recent, urmașul acesteia, RX-8, a cărui producție a încetat în 2012. Firma din Hiroshima nu s-a limitat la motorul Wankel, ci a continuat cercetările pe tipuri de propulsoare alternative. Ca urmare, în 1995, a lansat modelul Millenia, cunoscut sub denumirea Xedos 9 în Europa, ce utiliza un motor V6 supraalimentat ce funcționa după ciclul Miller, dar care nu a găsit prea mulți cumpărători.

5 Mazda6 4 Mazda CX-5În ultimii ani, Mazda s-a concentrat pe pachetul de tehnologii SKYACTIV, ce au ca scop reducerea consumului de carburant, fără a se penaliza performanțele mașinii, și privesc motorul, transmisia și caroseria. Aceste măsuri au fost implementate, până acum, la Mazda CX-5, Mazda6 și o parte din versiunile modelului Mazda3, dar ținta este ca întreaga gamă de automobile a constructorului japonez să beneficieze de SKYACTIV.

Literele R și X rămân, însă, definitorii pentru Mazda, astfel că, la ultimul salon auto de la Tokio, a fost dezvăluit conceptul RX-Vision, un coupe supersport cu motor față și tracțiune spate ce a captat atenția întregii lumi auto. Nu s-a anunțat dacă acesta va deveni un produs de serie, dar Misamichi Kogai, CEO Mazda, a ținut să precizeze că, dacă acesta lucru se va întâmpla, „nu va putea avea alt tip de motor decât unul rotativ”. Și, dacă ținem cont de grosimea redusă a compartimentului motor al conceptului, nici nu e posibil ca altă variantă de propulsor să încapă acolo. Așa că, așteptăm!…

Articolul precedentUn Talisman pentru Alain Prost
Articolul următorUrmătorul VW Phaeton va fi electric
Avatar
Revista Auto Test este o publicaţie lunară de specialitate editată de Registrul Auto Român și se află în cel de-al 28-lea an de apariţie. Auto Test s-a impus drept o revistă profesionistă în peisajul presei auto din România şi se bucură de o bună reputaţie printre advertiseri, importatori de automobile şi cititori. Articolele profesionist realizate tratează prezentări şi teste de automobile, cele mai recente evenimente şi tehnologii din domeniu, subiecte de istorie auto şi de divertisment, studii de cercetare socio-psihologică, informaţii referitoare la serviciile şi reglementările adoptate de RAR, informaţii practice pentru automobilişti. Auto Test beneficiază de un conţinut diversificat şi de grafică permanent actualizată, menite să ţină pasul cu tendinţele moderne ale publicisticii şi cu exigenţele cititorilor.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.


sase − = 4