Mercedes-Benz cu șapte milioane de kilometri la bord

0
2201
Mercedes-Benz cu șapte milioane de kilometri la bord/Sursa FOTO: La Escuderia

Mercedes-Benz este una dintre mărcile care se mândrește că fabrică mașini extrem de fiabile. Iar povestea din Spania confirmă, încă o dată, că nu este vorba doar de vorbe în vânt. În insula Gran Canaria se află încă în activitate un Mercedes-Benz W123 care a parcurs peste șapte milioane de kilometri.

Un Mercedes-Benz W123 cu șapte milioane de kilometri la bord „lucrează” încă în insula Gran Canaria

Mercedes-Benz W123 este cunoscut și sub numele de „Cobra” și este unul dintre cele mai rezistente modele ale celebrului producător german. Portalul spaniol La Escuderia spune povestea unui astfel de vehicul care servește ca taxi, în insula spaniolă Gran Canaria, încă din anul 1988 și a parcurs peste șapte milioane de kilometri. Și pare că nu are de gând să se pensioneze.

Primul proprietar al mașinii a fost Dominguito, cel mai cunoscut șofer de taxi din Maspalomas, care a cumpărat mașina în anul 1986. A înmatriculat-o doi ani mai târziu și de atunci limuzina este nelipsită din trafic.

Domingo a murit în 2008, dar mașina a rămas în familie și a fost preluată de fiul său Francisco. La acea vreme, Mercedes-ul parcursese deja 3,7 milioane de kilometri, așa că mașina a fost dezasamblată și restaurată complet la inițiativa șoferului de taxi care o conducea alternativ.

Nu mai are motorul original, iar în momentul în care acesta va ceda, compania de taxi are deja pregătită o variantă de rezervă. Este despre un diesel în patru cilindri, de 2,4 litri, care produce doar 71 CP, iar jurnaliștii susțin că simplitatea sa a contribuit la durabilitate.

50 de schimburi de ulei pe an

Mașina poate transporta șapte pasageri și muncește în fiecare zi, în trei schimburi de opt ore. Ajunge astfel la aproape șapte sute de kilometri pe zi. Acest lucru se traduce în aproximativ 5.000 km săptămânal, ceea ce înseamnă că mașina are nevoie de circa 50 de schimburi de ulei pe an. Iar după fiecare milion de kilometri, motorul este supus unei revizii serioase.

Șapte milioane de kilometri înseamnă că putem spune că mașina ar fi putut să ocolească Pământul de 175 de ori.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.


sase × = 24