Mircea Beuran: de la cart la bisturiu

0
36

Am intrat cu emoție în cabinet. Medicul Mircea Beuran este o somitate în materie. Pregătind interviul i-am parcurs CV-ul. Nu a fost deloc ușor. Sunt peste 30 de pagini. A fost ministrul sănătății și medicul președintelui Ion Iliescu. Acum conduce secția de Chirurgie Generală a spitalului de urgență Floreasca și este profesor universitar. A publicat cărți, a ținut sute de seminarii și a primit zeci de distincții. Câteva dintre „trofee” le are pe pereții cabinetului. „Când vin la mine profesori din străinătate se uită după diplome. Pentru mine sunt doar cartoane. Cea mai bună diplomă este când pacientul pleacă acasă sănătos” spune profesorul Mircea Beuran.

mircea beuran (1)De ce ați ales medicina? Știu că în copilărie vă plăceau muzica și artele plastice…
Este adevărat. În paralel cu școala generală am studiat pianul și am făcut modelaj în lut. Profesoara mea de muzică era o distinsă doamnă cu rădăcini săsești, Edith Tănase. Munceam foarte mult. Cum aveam puțin timp cântam la pian. Doamna Tănase era convinsă că o să ajung fără probleme la un liceu de muzică, dar le-a spus părinților mei că după aceea, la Conservator, șansele sunt mici. În acele timpuri, la Conservator, erau doar două locuri pe an. Ca să iei examenul trebuia să fii ori un pianist care să doboare, ori trebuia să vii dintr-o familie cu mare tradiție în muzică.
Și ce ați făcut?
mircea beuran (11)M-am dus la „Tudor Vladimirescu”, la clasa de matematică-fizică. Era un liceu în care predau șase profesori emeriți care munceau chiar și în orele de pauză. La liceu am intrat în echipa de baschet și apoi m-am „lipit” și de cei din grupul de cart din oraș. Așa am început să conduc. Era o altă viziune a modului în care să te stăpânești. Sportul, cartul, cartea, muzica… fiecare îți oferea ceva diferit. Îți împlineai anumite voințe, îți mâncai adrenalina tinereții.
Permisul când l-ați luat?
La 18 ani am făcut un curs intensiv cu tatăl unui coleg. Lucrurile au mers bine, dar când să dau examenul trebuia să am mașină. Abia atunci i-am povestit tatălui meu. M-a întrebat unde am făcut școala. I-am spus adevărul: „Păi când veneam acasă și mă durea ceafa că nea Ștefan, instructorul, îmi mai dădea și câte o palmă…”. Până la urmă, tata mi-a făcut rost de mașină și am luat examenul. Se întâmpla în anul 1972.
MUNCITOR ÎN FABRICĂ
Și cum ați ajuns la medicină?
Văzând că nu fac mare lucru cu muzica, am vrut să mă fac arhitect. A fost momentul în care mama m-a sfătuit să mă gândesc la facultatea de medicină. Mama mea s-a născut în Moldova de dincolo de Prut. A încercat să facă medicina în România, dar nu a reușit. Regimul de atunci a considerat că refugiații din Basarabia trebuie să învețe meserii tehnice: așa a ajuns la Timișoara la o școală sanitară. În 1972 am dat la facultate și am picat foarte aproape de linie. Mama s-a supărat și, ca să văd cât de greu se câștigă o pâine, m-a angajat muncitor necalificat într-o fabrică aflată la 20 kilometri de Târgu Jiu. Am lucrat vreo șapte luni, iar seara învățam pe rupte! Am intrat la medicină sus de tot. Când să plec la facultate s-a anunțat că noi suntem prima promoție de studenți care o să mergem în armată, așa că am ajuns într-o unitate militară din Fălticeni. Ne-am întors în 1974 și până în 1980 am făcut facultatea de medicină în București. A fost perioada în care am fost nevoit să abandonez sportul. Muzică mai ascult și acum, dar nu mai produc. La agitația asta permanentă, pe mine muzica mă liniștește.
Ascultați și când sunteți la volan?
Când am dat cheie la mașină, muzica pornește. Am o selecție pentru autori, interpreți, compozitori: cu ei simt că mă odihnesc mai repede.
Care a fost prima mașină?
Dacia. Am cumpărat-o la trei ani după ce am terminat facultatea, am dat pe ea 68.000 de lei. În banii de atunci. Pe a doua am luat-o la ocazie: era o Dacie făcută pentru export, trebuia să ajungă în Canada. Apoi am avut Daewoo Espero și VW Passat. Acum conduc un Audi A6, luat la „mâna a doua”. Este o mașină cu cutie automată pentru că am o operație la genunchi și nu pot să calc prea bine ambreiajul.
ADORMIT LA VOLAN
Accidente ați avut?
Pe mine exemplele negative din spital m-au educat. Sunt atent când conduc. Am și norocul de a povesti că am adormit de cinci ori la volan! De cinci ori am scăpat! Alții, săracii… Eu am scăpat.
De cinci ori? Cum așa?
Totdeauna eram obosit. Mi s-a întâmplat în prima tinerețe, nu în cea pe care o trăiesc acum (râde). Prima oară ne întorceam de la Hamburg, la vreo doi ani după revoluție. Pe la cinci dimineața, pe Valea Mureșului, soția și copiii dormeau. Am ațipit și eu! Când am deschis ochii am realizat că trecem prin niște ramuri de salcie. Treceau sălciile, veneau… plecau. M-am dezmeticit și am frânat, mașina era înclinată… a luat un șanț „dulce” și a ieșit de pe șosea. M-au trecut apele. Cei din mașină mă întrebau de ce am oprit: „Dacă vă spun, vă ia frigul și pe voi, mai bine tac” le-am răspuns. Când am ajuns acasă am făcut o criză de ulcer și m-am internat. A doua oară am adormit pe Dealul Negru. Mereu am ațipit pe partea mea de șosea și niciodată nu m-am lovit cu nimeni. Pentru asta îi mulțumesc Celui de Sus. Odată, după o gardă de o zi și jumătate, cu 18 operații, am adormit în intersecție, la semafor. Claxona lumea, deschideam ochii, mă uitam în oglindă… Nu mă recunoșteam și mă culcam la loc, în tot acel vacarm de claxoane. A venit unul să vadă dacă nu am murit.
mircea beuran (10)Aventuri, nu glumă…
Ultima oară eram în mașină cu un inginer. Vorbeam despre o casă pe care voiam să o construiesc la Săftica și am ațipit în timpul discuției. La un moment dat îl aud pe inginer că țipă: „Domn’ doctor, apă!”. Am deschis ochii și eram cu o roată aproape de mal. Am redresat mașina în ultima clipă. Omul era livid și nu a mai vrut să se întoarcă la București cu mine. Am plecat fără el. Ne-am revăzut după câteva săptămâni și mi-a spus: „Mi-am cumpărat mașină. Nu mai urc în viața mea în automobilul unui client”. După toate acestea am rămas cu învățăminte și învățături. Nu mai plec niciodată obosit, cum simt ceva mă opresc. Somnul te ia pe neștiute. Parcă ai o senzație de aiureală. Îi mulțumesc lui Dumnezeu că m-a ținut în viață.
Cu amenzile de circulație cum stați?
Am mai avut incidente la viteză, dar aici este vina mașinilor. Sunt răutăcioase și merg cam tare (râde). Nu-mi place când se strâng mașini buluc. Atunci depășesc viteza și contribui cu câte o amendă.
Ați avut vreo tamponare?
O singură dată. Am avut un incident cu unul care furase o mașină încărcată cu porumb și pește. A ieșit în șosea direct în botul meu. Peștele și porumbul erau împrăștiate pe șosea și proprietarii fugeau spre noi ca să-și recupereze automobilul. Și eu am fost păgubit, a trebuit să-mi plătesc bara și radiatorul.
26.000 DE OPERAȚII
Vă mai aduceți aminte de prima operație la care ați participat?
Este greu de spus care a fost prima. La început primești cazuri mici în funcție de pregătirea
pe care o ai. Am ajuns acum la peste 26.000 operații. Media este între patru și șase operații pe zi. În afară de ale mele, ca șef de secție și profesor, particip și la toate cazurile care au nevoie de sprijin. Operez peste o mie de bolnavi pe an. Clinica pe care o conduc are între 8.500- 9.500 de operații.
Aveți mult de muncă.
La noi vin bolnavi de peste tot, chiar și cazuri care nu reușesc în alte spitale. În afară de specialitățile cu potențial chirurgical avem și o terapie intensivă foarte bună. De pe poziția medicului de urgență nu poți să spui că nu se poate. Tu nu ai unde să trimiți bolnavul, peste tine nu există o unitate mai bine dotată sau pregătită. Rata morții la noi este sub trei la sută, la fel ca în spitalele de urgență din marile orașe europene sau chiar din SUA.

Colaborați mult cu instituții din străinătate?
Eu sunt și directorul departamentului de chirurgie din facultatea de medicină și pot să vă spun că interacționăm cu multe personalități din lumea întreagă. Acum avem o echipă româno-americană care promovează un dispozitiv pentru cei care au „boala de reflux”.
Despre ce este vorba?
Până acum câtva timp era metoda clasică, apoi s-a îmbogățit cu laparoscopică, pe urmă cu endoscop. Acum există un dispozitiv cu ajutorul căruia, pe endoscop, nu mai ai nevoie de intervenție chirurgicală. Se folosește calea internă, prin orificiile naturale ale omului. Este o premieră. Când avem sprijinul financiar al ministerului sănătății facem și intervenții chirurgicale folosind un robot. Eu și câțiva dintre oamenii noștri avem acreditarea de a opera la consolă. Facem toate formele de tehnici chirurgicale. Tendința și dorința mea este ca toți acești medici, de la cei mai tineri către seniori, să aibă aceste competențe bine puse la punct. Spațiile de lucru sunt mici, iar o formațiune tumorală mare, care sângerează, nu poți să o faci cu aceste aparate. Atunci trebuie să faci chirurgie deschisă. Când ai un accident intraoperator, la intervențiile cu laparoscop sau pe robot, de multe ori nu poți să îl mai repari și trebuie să știi chirurgie clasică să poți să reintervii.
mircea beuran (8)mircea beuran (7)Cât de greu este să discuţi cu pacienţii în stare foarte gravă?
Simți multe lucruri încă din primele momente. Uneori îți vin pacienți „făcuți praf” cu traume severe. În această situație ești obligat să ai o discuție cu familia cu toate că este greu să explici că șansele sunt mici sau chiar zero. Familia, de multe ori, are în cap un exemplu care a scăpat. Este foarte greu de discutat și în cazurile bolnavilor în stadii terminale. Nu mai poți să oferi decât niște îngrijiri care au potențial de liniște și confort social. Acești bolnavi își cam știu soarta, dar ca orice om au o speranță. Lumea trebuie să înțeleagă un lucru. Materia vie este perisabilă, iar ignoranța ne strică. De multe ori pacienții vin când sunt căzuți, când nu mai există rezervă biologică și când reactivitatea lor imunitară este scăzută. Mulți au plătit tribut de tineri. Foarte multe boli se iau de pe mâna murdară, sunt oameni care se spală o dată pe zi sau sunt oameni care nu folosesc săpun. Telefonul, tableta, calculatorul sunt lucruri care au încărcături foarte mari. Uneori, le împrumutăm și copiilor noștri. Bolile noastre le pot face și ei. Pentru că nu au o apărare foarte bună pot să facă o formă severă de boală.
Am citit o statistică și am văzut că suntem pe un îngrijorător loc doi în Europa în privința mortalității provocate de cancerul gastric.
Înainte spuneam că spălăm alimentele pentru că sunt murdare. Astăzi sunt cu o încărcătură chimică foarte mare, altfel cum ar sta în galantar așa frumos colorate? De multe ori mănânci sodă caustică din mere sau din fructe de pădure. Eu fac multă chirurgie a tubului digestiv. Este foarte multă chimie deloc favorabilă organismului. Bem lapte, mâncăm carne și brânză și după o lună. Băuturile carbogazoase înseamnă chimie. Omul mănâncă și bea numai stricăciuni. Nu te îmbolnăvești astăzi, dar peste 10 ani poți să pierzi stomacul, intestine, o parte din ficat. Trăiești, dar nu mai ești om… ca atunci când te-ai chemat om. Vorbesc din punct de vedere biologic.
V-ați gândit vreodată să renunțați la această meserie?
Nuuuu. Dimpotrivă. Mă gândesc de ce se duc anii! (râde)
V-a tentat gândul să plecați din țară?
Îmi place prea mult acasă. Aici fac atâtea tipuri de operații și ar fi trebuit să mă duc undeva unde să fac doar două sau trei operații. În România nu mă plictisesc: aici pot să muncesc, să citesc, să concep, să lucrez în colectiv, să obținem ceva. Ai o altă vivacitate, acolo ești viu până la ora 5. Când ai ajuns acasă ești singur sau cu familia. Pe palier vecinul este de altă nație sau religie și închide ușa. Cu cine să vorbești? Când vorbești… se termină și vorbitul.
Ce evenimente medicale v-au marcat?
Au fost multe. La revoluție am operat încontinuu timp de o săptămână. În anul 1982 a fost o epidemie de holeră în România. Totul a fost secret. Atunci făceam un stagiu de boli infecțioase și după ce am venit în contact cu bolnavii nu am avut voie să mai plec din spital. În acele zile am învățat, cu adevărat, ce terapie trebuie să faci în aceste cazuri diareice în care oamenii pierdeau câte 20-30 de kilograme. Pe zi! Se stafideau, nu exagerez cu nimic. Globii oculari… băgai degetul jumătate ca să vezi dacă mai are glob. El nu mai vedea. Au fost mii de bolnavi. A murit unul singur.
mircea beuran (9)Este greu să fii medic la spitalul Floreasca?
Este ca un platou de cazuri rare. Ca noutate am introdus terapia non-chirurgicală, adică organele rupte pe care nu le operăm. Rezolvăm prin intermediul angiografului. Toate aceste fragmente de ficat, splină, rinichi au câte un ram sau două de sânge. Când deschizi trebuie să coși fracturile de organe, dar ducând bolnavul în angiograf și colorând traseele vasculare poți să oprești sângele să mai curgă. Atunci părțile nu mai sunt depărtate de fluxurile de sânge și se lipesc. Hai să vă dau un exemplu: Splina este un organ care dă imunitate organismului. Înainte, când se rupea, se scotea. Dacă nu ar fi splina toate vaccinările nu ar avea cine să le conveargă din antigen în anticorp. Organizația Mondială a Sănătății a dat o statistică și a spus că un om care rămâne fără splină în copilărie, trăiește, în medie, cu 25 de ani mai puțin. Din 100 de spline, la ora actuală, 60 nu le mai scoatem. Din 40 la sută, 35 la sută le scoatem și facem implant autolob, adică mărunțim splina ca pe o fasole puțin mai mare. Și reimplantăm aceste fragmente în ceea ce numim în popor prapur. Se prind și se organizează ca o splină dispersată, iar funcțiile biologice se reiau. Acum scot splina numai în cazurile în care este complet distrusă.
DE PARTEA CEALALTĂ A „BARICADEI”
Ați fost vreodată pacient?
Sigur. De la sport m-am ales cu o discopatie. M-a „căpăcit” un adversar, la un meci de baschet, de am căzut ca în Tom și Jerry. Am avut tot timpul sensibilitate și în 2005 m-am operat de hernie de disc. În 2010 mi-am rezolvat o ruptură de menisc. În 2015 am făcut o gripă serioasă cu virusul porcin. Am avut mare încredere în serviciile medicale românești.
Cum v-ați simțit în rolul de pacient?
Vreau să scap (râde). Eu aveam o respirație și 10 tuse, scuipam într-una. Au vrut să mă intubeze, dar nu i-am lăsat. Îmi spuneau: „Băi, ești nebun. Nu vezi că nu poți să respiri, îți rămâne creierul fără oxigen”. Le-am spus că mă uit la ceas și o să trag aer. Am avut acest fix, nu am acceptat. Mă gândeam că respirând eu am mai multe șanse decât cu tubul ăla pe gât. Le-am spus că dacă pic… abia atunci pot să-mi facă ce vor ei. Trei zile și trei nopți nu am dormit. Eu spun că am fost ascultător, nu știu părerea lor.
Soția este tot medic?
Da. Ne-am cunoscut la niște verificări la care am participat înainte de examenul de la facultate. Am intrat în vorbă: „Bună ziua… Bună ziua”… până la adânci bătrâneți. Soția mea face muncă de ORL, tot urgență. Ne înțelegem și știm ce înseamnă să ai gărzi lungi. Când copiii erau mici încercam să ne potrivim programul încât să fie mereu cineva acasă. În perioada în care am crescut copii am citit cel mai mult. Schimbam un scutec și citeam. Puneam un biberon…
MEDICUL PREȘEDINTELUI
A fost greu să fiți medicul președintelui?
Ion Iliescu a fost un pacient ascultător. Este un om care nu bea, nu fumează, mănâncă rațional. Nu am avut evenimente medicale. După părerea mea, ca pregătire, este un om politic desăvârșit. A reușit să țină cârma țării într-o perioadă foarte grea. Este foarte apreciat, foarte bine privit. Nu era niciodată nepregătit și a avut rezultate.
Aveți superstiții înainte de o operație?
Singura mea superstiție… fără să fiu un practicant religios, cred că există o forță supranaturală. Și când am scăpat, fie ca șofer sau ca doctor, din momente grele, cred că am avut un ajutor de undeva pe care eu nu mi-l puteam da. Și mai am o credință că dacă faci bine, ți se întoarce binele.

Articolul precedentTEST: Toyota Yaris Hybrid – Cel mai mic Prius
Articolul următorMaşina reginei a fost scoasă la vânzare
Avatar
Revista Auto Test este o publicaţie lunară de specialitate editată de Registrul Auto Român și se află în cel de-al 28-lea an de apariţie. Auto Test s-a impus drept o revistă profesionistă în peisajul presei auto din România şi se bucură de o bună reputaţie printre advertiseri, importatori de automobile şi cititori. Articolele profesionist realizate tratează prezentări şi teste de automobile, cele mai recente evenimente şi tehnologii din domeniu, subiecte de istorie auto şi de divertisment, studii de cercetare socio-psihologică, informaţii referitoare la serviciile şi reglementările adoptate de RAR, informaţii practice pentru automobilişti. Auto Test beneficiază de un conţinut diversificat şi de grafică permanent actualizată, menite să ţină pasul cu tendinţele moderne ale publicisticii şi cu exigenţele cititorilor.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.


opt × = 16