TEST: Toyota Yaris Hybrid – Cel mai mic Prius

0
89

toyota yaris hybrid (4)toyota yaris hybrid (1)Deşi la început sistemele hibrid erau destinate bolizilor cu motoare enorme pentru că acolo se simţea pregnant nevoia de a reduce consumul de combustibil sau încadrarea într-un anume standard de poluare, astăzi ele îşi fac loc din ce în ce mai mult pe modele aflate la celălalt capăt al lanţului trofic auto. Toyota Yaris este un bun exemplu care să susţină această reorientare.

 

toyota yaris hybrid (3)E drept că şi preţurile de achiziţie s-au mai domolit între timp pentru că la un moment dat păreau că au luat-o razna. Cu dimensiuni adaptate perfect exploatării urbane şi cu două locuri față extrem de primitoare, varianta Hybrid (HSD) îşi propune să îndulcească relaţia cu mediul şi cu cei care susţin măsurile de protejare a acestuia. Emisiile medii de CO2 sunt extrem de modeste: 82 g/km. În subsidiar, un ţel ar fi şi detensionarea relaţiei dintre portofel şi rezervor. Mărturisesc că nu-mi dă pace gândul că există totuşi şi un Yaris D-4D care este creditat cu un consum urban de 4,2 litri (şi cu 91 g CO2/km). Adică cu 0,9 litri mai mult decât cifra alocată versiunii hibrid în echiparea Sol, aceeaşi cu a modelului din testul de faţă. Pe de altă parte, un Yaris HSD Sol şi fabricaţie 2015 costă cu aproape 250 EUR mai puţin decât versiunea diesel corespondentă. În plus are şi transmisie automată cu variaţie continuă – CVT, faţă de cea manuală cu 6 trepte. Dieselul are 205 Nm, iar „hibridul”, printr-o simplă adunare (care nu cred că este şi foarte corectă), totalizează 280 Nm din cele două surse de putere: 111 Nm de la motorul termic de 1,5 litri (între 3.800 şi 4.400 rpm) şi 169 Nm de la motorul electric. Se pare că puterea rezultantă totală este de 100 CP, ceea ce înseamnă 10 CP în plus față de versiunea D-4D.

toyota yaris hybrid (7)

Cu toate astea, Yaris HSD are un consum urban anunţat mai mic: 3,3 litri/100 km. Îmi înţelegeţi, poate, dilema acum când privesc informaţia oferită de computerul de bord conform căreia consumul mediu după 454 km este de fix 5 litri – cu 1,4 litri mai mult decât cel dat de producător. Sigur că nu este mult.

toyota yaris hybrid (2)Dar mă gândeam că probabil cam tot atât aş fi obţinut şi cu dieselul… Desigur, când mă târam în coloană cu nici 10 km/h (se poate rula în modul electric până la 40 km/h) am constat cât de reconfortant este să merg fără să ard degeaba benzina. Nu mi s-a părut, însă, că aş putea face asta prea mult timp pentru că cele 20 de module nichel-metal, care totalizează 144 V, par să se descarce destul de repede. Din fericire, sistemul hibrid are integrat şi un program de încărcare rapidă. Fereastra corespondentă acestuia este marcată cu litera „B” şi se află pe traseul levierului de comandă al transmisiei automate de tip CVT. Acest mod de deplasare se face simțit printr-o accentuare a efectului „frânei de motor”, aspect care te ajută să menajezi în multe ocazii şi sistemul de frânare. Computerul de bord afişează o uşoară creştere a consumului de combustibil, dar este firesc pentru că a căpătat prioritate încărcarea acumulatorilor. Eficienţa acestui regim de funcţionare mi s-a părut foarte bună şi corect dimensionată la provocările ridicate de un trafic greoi. Confortul locurilor din față mă face să mă gândesc că deşi Toyota Yaris Hybrid are eficienţă maximă în oraş şi în vecinătatea acestuia, evadarea dintre betoane nu este nici pe departe o aventură. Este ceva normal. Mai mult chiar: mi se pare că este foarte economic pentru că se mulţumeşte cu 3-3,5 litri de benzină la 90 km/h. Tot 3,5 litri are consumul mediu şi dieselul, dar trebuie să recunosc că ambianţa sonoră din Yaris Hybrid este mai elevată şi satisfacţia că te afli la volanul unei maşini pentru care există viitor (poate că şi legislaţia va netezi drumul clienţilor către astfel de maşini prin reduceri semnificative sau chiar scutiri de taxe) îi dă o savoare aparte.

Text:  George Drugescu / Foto: Radu BUHĂNIŢĂ

Articolul precedentS-a lansat Tesla Model 3
Articolul următorMircea Beuran: de la cart la bisturiu
Avatar
Revista Auto Test este o publicaţie lunară de specialitate editată de Registrul Auto Român și se află în cel de-al 28-lea an de apariţie. Auto Test s-a impus drept o revistă profesionistă în peisajul presei auto din România şi se bucură de o bună reputaţie printre advertiseri, importatori de automobile şi cititori. Articolele profesionist realizate tratează prezentări şi teste de automobile, cele mai recente evenimente şi tehnologii din domeniu, subiecte de istorie auto şi de divertisment, studii de cercetare socio-psihologică, informaţii referitoare la serviciile şi reglementările adoptate de RAR, informaţii practice pentru automobilişti. Auto Test beneficiază de un conţinut diversificat şi de grafică permanent actualizată, menite să ţină pasul cu tendinţele moderne ale publicisticii şi cu exigenţele cititorilor.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.


6 + = noua