Modernistul

0
34

Un altfel de Mercedes, mai sportiv şi cu mai puţin crom, ce se adresa şi tinerilor. 

Când Mercedes a prezentat modelul 190, în decembrie 1982, reacţia celor prezenţi nu a fost de uimire ci de admiraţie. Noul model din „clasa compactă”, poziţionat sub E-Klasse şi S-Klasse, avea un design foarte actual, dar, mai ales, elegant, cu linii simple şi muchii rotunjite, lipsit de ornamentele cromate ale vechilor Mercedes-uri. Responsabil pentru design-ul noului model a fost Bruno Sacco, cel despre care presa auto internaţională spunea că „a creat limbajul stilistic al lui Mercedes”. Italianul a desenat şi S-Klasse, roadster-ul SL (1989), dar şi prima generaţie ML.
Încă de la început, cerinţele au fost ca noul model să fie economic şi uşor, iar pentru aceasta, caroseria a fost optimizată în tunelul aerodinamic. Era utilizat un singur ştergător de parbriz, ce se rabata sub nivelul capotei portbagajului, reducând turbulenţele. Totodată, pentru a scădea greutatea totală a automobilului, s-au utilizat elemente din plastic, dar fără a se face rabat de la siguranţă şi de la calitate, Mercedes 190 cântărind doar 1.180 kg. Special pentru 190, inginerii germani au dezvoltat o suspensie spate independentă multi-link. Fiecare roată din spate era conectată de şasiu prin intermediul a cinci bare, ce asigurau stabilitate şi confort pe orice tip de drum. Totodată, puntea spate era mai uşoară şi mai compactă, ceea ce a permis un portbagaj mai spaţios. Proiectanţii au renunţat şi la frâna de parcare, care, din 1968, era operată cu piciorul, în favoarea uneia convenţionale, cu levier, plasată între scaunele din faţă.
Producţia lui Mercedes 190 a demarat la uzina din Sindelfingen în 1982, iar câteva luni mai târziu şi la cea din Bremen, construcţia produsului finit fiind rodul colaborării dintre cele două fabrici. Spre exemplu, la Bremen se produceau capotele portbagajului şi motorului, podeaua, uşile şi rezervorul de combustibil, iar la Sindelfingen, celelalte componente ale caroseriei. Motoarele şi cutiile de viteze soseau de la fabrica din Unterturkheim.
Primele modele realizate au fost 190 (cu carburaţie) şi 190 E (cu injecţie), fiind urmate, un an mai târziu, de 190 D şi 190 E 2.3-16. Primele două modele erau echipate cu motoare pe benzină în patru cilindri derivate din cele ale vechii generaţii W 123, cu capacitatea de 1.997 cmc, ce furnizau puteri de 90 CP, respective, 122 CP. Modelul 190 E utiliza pentru prima dată un sistem de injecţie controlată electronic Bosch KE‑Jetronic, ce furniza mai multă putere şi un consum redus de benzină. Cu această dotare, Mercedes 190 E era capabil să atingă 195 km/h.
Un an mai târziu, apare modelul 190 D echipat cu un motor diesel complet nou, cu patru cilindri şi capacitate de 1.997 cmc, ce era cu 50% mai puţin zgomotos decât diesel-urile de atunci. Dezvoltând 72 CP, acest propulsor s-a remarcat printr-un consum redus şi o deosebită fiabilitate, în cei zece ani de producţie fiind vândute 452.805 de Mercedes-uri 190 D.
În 1984 și-a făcut debutul versiunea sportivă 190 E 2.3-16, un model ce ieşea imediat în evidenţă, prin eleronul masiv de pe portbagaj şi prin spoilerele proeminente. Acest model urma să fie baza pentru omologarea versiunii de curse pe circuit. Motorizarea consta într-un propulsor în patru cilindri de 2.299 cmc, echipat cu o chiulasă specială cu 16 supape, proiectată de Cosworth, puterea maximă furnizată fiind de 185 CP. Acceleraţia de la 0 la 100 km/h se făcea în 7,5 secunde, iar viteza maximă atinsă de Mercedes 190 E 2.3-16 era de 230 km/h. Varianta de curse a debutat pe 12 mai 1984, pe circuitul de la Nurburgring, având o pu­tere de 235 CP şi o caroserie echipată cu accesorii aerodinamice speciale.
Pentru exportul în America, unde normele antipoluare erau mai severe, Mercedes a construit două motoare echipate cu sistem de recirculare a gazelor: un diesel de 2,2 litri şi unul pe benzină, de 2,3 litri.
În 1985 a fost introdusă motorizarea cu şase cilindri în linie, cu capacitate de 2.566 cmc şi putere de 166 CP, şi, pentru prima dată, toate propulsoarele pe benzină puteau fi echipate cu convertor catalitic. Doi ani mai târziu îşi face apariţia cel mai puternic diesel din gamă, un turbodiesel cu cinci cilindri şi capacitate de 2,5 litri, ce dezvolta 122 CP. Echipat cu acest motor, Mercedes 190 D 2.5 turbo atingea o viteză maximă de 192 km/h şi accelera de la 0 la 100 km/h în 11,5 secunde. Acest model putea fi deosebit prin eşapamentul cu ţeavă dublă şi cele şase fante aplicate pe aripile din faţă, cu ajutorul cărora motorul „respira” mai bine.
Exemplarul cu numărul „1 milion” a părăsit linia de asamblare a uzinei din Bremen în martie 1988, moment în care modelul 190 a primit şi o discretă restilizare. Interiorul a devenit mai spaţios şi mai confortabil, spoilerele au fost ranforsate, pentru o mai bună protecţie la impact, iar bandourile laterale au fost vopsite în culoarea caroseriei. Este introdus pachetul Sportline, ce consta în jante mai late, suspensie coborâtă cu 21 mm şi scaune sport pentru ocupanţii din faţă. În 1990 se încheie o eră, prin renunţarea la producerea modelului 190 cu carburator, acesta fiind înlocuit de 190 E 1.8, echipat cu injecţie Bosch KE-Jetronic şi catalizator. Începând cu 1991, aproape toate modelele din gamă sunt dotate cu ABS, iar în ultimul an de producţie sunt lansate pe piaţă trei versiuni destinate tinerilor, denumite Avantgarde, vopsite în culori perlate puternice.
În 1993, producţia lui Mercedes 190 este oprită în ambele uzine, în total construindu-se 1.879.629 unităţi, număr ce denotă succesul gândirii şi înţelepciunii conducerii companiei germane în a lua decizia de a-şi extinde gama de produse către segmentele inferioare.

Valentin Brădăţeanu

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.


+ sapte = 11