A șasea generație a SUV-ului nipon Subaru Forester a fost lansată oficial în România în cadrul unui eveniment găzduit de Subaru Motors Trading, principalul dealer al mărcii din București.
Forester a fost un model esențial în gama Subaru încă de la lansarea sa în februarie 1997. Cu peste 5 milioane de unități vândute la nivel global în ultimii 27 de ani și fiind în prezent al treilea cel mai vândut model Subaru în Europa, noul Forester păstrează moștenirea acestui SUV capabil.
Versiunea europeană dispune de propulsorul boxer de 2.0 litri cu patru cilindri, electrificată prin sistem mild-hybrid. Transmisia este asigurată de o cutie de viteze automată CVT, iar modelul dispune de tracțiune integrală permanentă Symmetrical AWD.
Forester e-Boxer are o putere de 136 CP și un cuplu motor de 182 Nm.
Noul model are acum un look mai matur, cu o serie de elemente complet noi pentru caroserie, iar la interior avem acum ecranul central vertical similar cu cel pe care îl regăsim și pe modelele Outback și Crosstrek. Rigiditatea torsională a crescut cu 10%, iar volumul portbagajului este de 507 litri.
SUV cu motor boxer electrificat
Modelul dispune de o gardă la sol de 220 mm și sistemul X-Mode ce oferă moduri de rulare în funcție de suprafața drumului. Forester are unghiuri de atac, de rampă și degajare optime (20.4° / 25.7° / 21.0°) și oferă flexibilitate pentru o gamă largă de activități off-road. Capacitate de remorcare este de 1.870 kg.
Tehnologia standard de asistență la condus EyeSight a fost actualizată cu o cameră monoculară cu unghi larg și un nou radar frontal, îmbunătățindu-i semnificativ performanțele de recunoaștere. Acum include 15 funcții (5 noi, 7 îmbunătățite). Printre funcțiile noi se numără și Sistemul de Oprire de Urgență în Condus (Emergency Driving Stop System) – o premieră pentru Subaru – care reduce riscul de accidente în cazul în care șoferul nu mai poate opera vehiculul (ex: urgență medicală).
Sistemul de Monitorizare a Șoferului (DMS), echipare standard, vine cu funcții de siguranță și confort îmbunătățite nou-adăugate.
Design nou
Exteriorul noului Forester a fost semnificativ redesenat. Partea frontală este mai lată și cu un aspect mai agresiv include o grilă îndrăzneață care se extinde spre farurile subțiri cu contur negru. Aripile proeminente și linia laterală accentuată evidențiază designul robust al SUV-ului, în timp ce linia înaltă din spate conectează stopurile cu hayonul, pe care este gravat numele modelului, pentru un design mai solid și curat. Modelul este disponibil în 11 culori exterioare, dintre care 2 noi (inclusiv nuanța complet nouă River Rock Pearl), și cu jante de 18 și 19 inchi.
Pe piața din România sunt disponibile patru niveluri de echipare pentru noua generație Subaru Forester. Prețurile de listă încep de la 40.850 euro, modelulul dispunând de un discount de 5000 euro pentru toate variantele la lansare.
Model | Nivel echipare | Preț (fără TVA) | Preț (cu TVA) | Ofertă lansare** (cu TVA) |
Forester 2.0ie-BOXER AWD (4X4) | FREE | 34.328 € | 40.850 € | 35.850 € |
Forester 2.0ie-BOXER AWD (4X4) | STYLE | 36.555 € | 43.500 € | 38.500 € |
Forester 2.0ie-BOXER AWD (4X4) | 4DVENTURE | 39.076 € | 46.500 € | 41.500 € |
Forester 2.0ie-BOXER AWD (4X4) | PREMIUM | 39.916 € | 47.500 € | 42.500 € |
* Culoare metalizată: 690 Euro TVA inclus.
** Oferta de lansare include o reducere de bun venit de 5.000 Euro (TVA inclus).
Foto: Adrian Cobzașu
Vă recomandăm și: