Opel Corsa YES: cât costă în România. FOTO & VIDEO

0
2796
Opel Corsa YES/Sursa FOTO: media.stellantis.com

Opel Corsa YES este un model disponibil și în România. Prețul pornește de la 20.250 de euro.

Opel Corsa YES, trei nuanțe speciale

După succesul ediției YES din anul precedent, Opel introduce trei nuanțe speciale pentru Corsa: Eukalyptus Green, Kobalt Blue și Kiss Red. Iar ca un gest menit să atragă clienții, multe dintre dotările din nivelul de echipare superior GS sunt oferite standard. Clienții pot alege între variante electrice, mild-hybrid de 48V sau motoare convenționale. Comenzile pentru această ediție sunt disponibile începând cu data 12 februarie 2025.

Citește și: TEST: Noul Opel Corsa – Personalitate puternică

Corsa YES se distinge prin plafonul contrastant, finisat în negru, care completează aspectul îndrăzneț al noilor culori. Elemente negre apar și pe grila frontal, dar și pe emblemele caroseriei, conform detaliilor de pe site-ul oficial. Ediția specială este echipată standard cu jante bicolore de 16 inch, iar interiorul reflectă culorile exterioare prin ornamente în nuanțe de verde, albastru sau roșu.

„Un caracter puternic”

„Modelul nostru Opel Corsa este ultramodern, interesant și, dacă se dorește, complet electric. O mașină mică adaptată vremurilor și la care clienții spun cu toată convingerea YES, of Corsa!.

Cu noua ediție specială YES, aducem o schimbare în segment. La prețuri atractive, pasionații de Corsa pot conduce o mașină cu un caracter deosebit de puternic, care este bine echipată“, a declarat Patrick Dinger, șeful Opel Germania.

Pentru un plus de confort, Opel a inclus scaune sport negre cu multiple reglaje, încălzire pentru scaunele din față și un volan îmbrăcat în piele, de asemenea încălzit.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

10 + 8 =