RAR Ialomiţa: Profesioniştii noştri – Adrian Lăutărescu

0
144

La 28 de ani, Adrian Lăutărescu, a devenit cel mai tânăr șef de reprezentanță RAR din teritoriu. Au trecut exact 16 ani de atunci, dar nu și-a pierdut entuziasmul. Soția îi spune mereu că RAR-ul este prima lui casă. De altfel, în biroul de la serviciu, Adrian Lăutărescu a încercat să aducă o mică bucățică din viața de familie, dar și suveniruri care amintesc de pasiunea pentru domeniul auto. Pe pereți are fotografii cu mașini, iar pe dulap sunt pozele celor doi copii și câteva mașinuțe de metal…

Adrian Lăutărescu: Am acasă câteva rafturi pline cu mașinuțe din metal, de colecție, le am pe toate din seria Cars. Le strâng de vreo șapte ani și am ajuns la 900 de bucăți. Băiatul meu le ține socoteala și le reperează imediat. Într-o zi i-am spus să-mi dea câteva să le pun aici, la serviciu. L-am convins cu mare greutate.
Auto Test: Soția ce spune despre această pasiune?
Adrian Lăutărescu: Soția… ca soțiile (râde)! Este adevărat că nu este o îndeletnicire ieftină și de câte ori plec pe undeva, aduc o mașinuță. Atunci mă dojenește: „Ce facem cu atâtea?”. Cred că, dacă o întrebați pe soția mea, ar fi tentată să le vândă. Eu nu renunț la ele, nu am cum!
Auto Test: Văd că aveți în acest birou câteva poze cu cei doi copii ai dumneavoastră…
Adrian Lăutărescu: Andrei are zece ani și jumătate, îi plac foarte mult mașinile și este pasionat de cursele de cart. Eu spun că are talent pentru acest sport, dar, din păcate, în Slobozia nu avem o pistă de karting și trebuie să-mi găsesc timp să-l duc la București să se pregătească puțin. El este cu condusul, iar eu mă ocup de preparare și de reparații. Am mult de muncă și nu este deloc ușor, pentru că este un sport scump, dar are tot sprijinul meu și sunt convins că ne vom descurca. Fetița are doi ani și jumătate și, deocamdată, se ocupă de păpuși. O să vedem, ceva mai târziu, dacă îi plac și mașinile.

Tatăl și fiul, la sfat, înainte de cursă.

Auto Test: Dumneavoastră de unde ați dobândit această pasiune?
Adrian Lăutărescu: Tata nu a avut nici mașină și nici permis, dar eu am fost pasionat de mic de automobile. Cu toate acestea am fost tentat să mă duc la aviație, dar m-am lămurit repede că este o facultatea grea… de intrat mai intrai, dar nu știai dacă o și termeni. Până la urmă m-am dus la Politehnică, secția de Autovehicule Rutiere. După facultate am lucrat la Drumuri și Poduri, iar după doi ani m-am angajat la RAR.
Auto Test: Cum au fost primele zile la RAR?
Adrian Lăutărescu: Am început din „canal”, deși eram inginer, nu am avut nicio problemă și nicio emoție. Am trecut prin toate funcțiile din cadrul unei reprezentanțe: mecanic, operator, auditor, inspector de trafic, monitor de stații, specialist RAR, casier…
Auto Test: Și casier?
Adrian Lăutărescu: Da, țineam locul și la casierie, în perioadele în care colega era în concediu. Așa erau vremurile… reprezentanța era mică și trebuia să ne gospodărim singuri. În 2001, în luna mai, am fost numit șeful reprezentanței RAR din Slobozia. Aveam 28 de ani și eram cel mai tânăr șef de reprezentanță din țară.
Auto Test: Cum au fost începuturile?
Adrian Lăutărescu: A fost foarte greu. Stăteam cu chirie într-un sediu vechi, o hală de tablă unde nu aveam mai nimic…
Auto Test: Era frig?
Adrian Lăutărescu: Nu asta era cea mai mare problemă. Când este frig, te îmbraci, pui o haină pe tine. Era mizerie, aveam șobolani, dar pentru că stăteam cu chirie nu se puteau aloca fonduri pentru igienizare. În 2003 ne-am mutat, tot cu chirie, în altă parte. Acolo a fost mult mai bine. Prin 2007 au început tatonările pentru teren, în 2009 am pornit construcția acestui sediu și pe 21 ianuarie 2011 am deschis porțile.
Auto Test: În perioada în care s-a construit sediul veneați des aici?
Adrian Lăutărescu: Veneam, normal, știu fiecare bucățică din acest sediu. Cât stai la serviciu? Nouă ore, în unele zile stai mai mult decât acasă. Așa că am ținut foarte mult ca locul de muncă să fie o a doua casă. Așa spun eu, nevastă-mea spune că RAR-ul este prima casă, nu a doua (râde). Mi s-a părut normal să mă implic, iar constructorul a fost receptiv la toate modificările care s-au făcut, bineînțeles, cu acordul conducerii instituției. Până la urmă este sediul RAR-ului, nu este casa lui Lăutărescu.

Acum nouă ani, pe terenul pe care a fost construit sediul, umblau slobode zeci de oi.
Sediul RAR Slobozia se află pe Șoseaua Brăilei la nr.18

Auto Test: Ați avut emoții la inaugurarea noului sediu?
Adrian Lăutărescu: Nu sunt prea emotiv de felul meu, dar am fost tare bucuros când am văzut că totul a funcționat impecabil.
Auto Test: Cum arată o zi la RAR?
Adrian Lăutărescu: Niciuna nu este la fel. Îmi place, nu mă plictisesc niciodată. Cunoști mereu alți oameni, vezi alte mașini, ai situații noi. Când lucram la Drumuri și Poduri toate zilele păreau la fel: se strica o rabă, un TV. Aici îmi place foarte mult pentru că interacționez mereu cu oamenii.
Auto Test: Sunt clienți care se supără când decizia îi nemulțumește?
Adrian Lăutărescu: Unii se mai supără și pe de o parte îi înțeleg: vii până aici de la peste 100 de kilometri, să spunem de la Fierbinți, și ți se întâmplă să ai o problemă la mașină și este respinsă. Sunt oameni care pleacă nervoși de la noi, dar dacă vrei să circuli cu mașina pe drumurile publice, îți asumi o responsabilitate pentru tine și pentru ceilalți participanți la trafic. Am mai avut și reclamații, dar, după părerea mea, multe nu au fost întemeiate. Încercăm să dialogăm și să lămurim situația și mi se pare că, din zi în zi, oamenii înțeleg tot mai bine rolul nostru.
Auto Test: Cum a fost această perioadă după ce a fost eliminată taxa de mediu?
Adrian Lăutărescu: A fost aglomerat. În mod normal avem aproximativ 50 poate 60 de mașini pe zi. După 1 februarie au fost mai multe. Deocamdată avem o linie funcțională și mai avem una pentru Identificarea mașinilor. Urmează să fie dotată cu echipamentul respectiv pentru verificare tehnică și probabil va fi gata în acest an.
Auto Test: Aveți o responsabilitate mare? Dacă iese o mașină cu probleme…
Adrian Lăutărescu: Din curte iese (râde), dar nu iese cu documentele în regulă. De aici pleacă direct la service, eu așa sper. Nu știu dacă avem responsabilitate mare, dar dacă ai optat pentru această slujbă este clar că trebuie să-ți asumi deciziile. Oriunde ai lucra, ai responsabilitate. Și dacă vinzi banane la magazin, ai responsabilitate!
Auto Test: Aveți echipă bună?
Adrian Lăutărescu: Excelentă! Am o relație foarte bună cu colegii, încercăm să discutăm orice problemă. Suntem în aceeași barcă și mergem în aceeași direcție. Nu pot să spun că avem o relație șef-subaltern, avem o relație colegială. Sigur, eu, ca șef, am atribuții suplimentare: trebuie să semnez și să-mi asum niște decizii… asta este altceva. Important este să ne facem treaba foarte bine și să le arătăm oamenilor care vin la RAR că suntem profesioniști.

Interviu și foto realizate de Sorin BARBU

Articolul precedentTEST: Citroen C3 – Jovial sau fun? Amândouă!
Articolul următorPrima maşină
Avatar
Revista Auto Test este o publicaţie lunară de specialitate editată de Registrul Auto Român și se află în cel de-al 28-lea an de apariţie. Auto Test s-a impus drept o revistă profesionistă în peisajul presei auto din România şi se bucură de o bună reputaţie printre advertiseri, importatori de automobile şi cititori. Articolele profesionist realizate tratează prezentări şi teste de automobile, cele mai recente evenimente şi tehnologii din domeniu, subiecte de istorie auto şi de divertisment, studii de cercetare socio-psihologică, informaţii referitoare la serviciile şi reglementările adoptate de RAR, informaţii practice pentru automobilişti. Auto Test beneficiază de un conţinut diversificat şi de grafică permanent actualizată, menite să ţină pasul cu tendinţele moderne ale publicisticii şi cu exigenţele cititorilor.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.


doi − 1 =