Rara avis

0
53

Un Jaguar de vis, construit în doar 281 de exemplare, ce nu s-a bucurat de mare succes la vremea sa, dar care, astăzi, este un obiect de colecţie foarte rar.

La începutul anilor ’80, Jim Randle, inginerul şef de la Jaguar, a demarat proiectul XJ220, prin care îşi propunea elaborarea unui bolid de curse sport, pentru recent înfiinţata Grupă B de circuit. Viitorul Jaguar urma să concureze împotriva unor modele precum Ferrari F40 şi Porsche 959, readucând gloria anilor ’60, când Jaguar domina cursele de la Le Mans. În visul lui Randle, noul bolid, un urmaş demn al modelului XJ13, urma să aibă o caroserie ultrauşoară, cu două locuri, rollbar intregrat, un motor V12 montat central şi tracţiune integrală. După ce, în 1984, Jaguar şi-a câştigat independenţa faţă de British Leyland, noua conducere trebuia să aducă un suflu nou, să înlocuiască imaginea de automobil cu fiabilitate scăzută şi să reînvie tradiţia sportivă a mărcii. În anii următori, s-a revenit asupra proiectului XJ220, pentru a da naştere unui bolid de curse şi nu unui supercar, cum s-a dovedit mai târziu.


Prototipul a fost expus, în 1988, la British Motor Show, fiind echipat cu un propulsor V12 de 6,2 litri cu patru axe cu came, din gama Jaguar, motor ce va fi utilizat şi pe bolidul XJR-9, câştigător la Le Mans. Tracţiunea era pe toate roţile, sistemul 4X4 fiind dezvoltat de către FF Developments, care realizase, în anii ’60, modelul Jensen FF, primul autoturism de serie cu tracţiune integrală. Designul lui JX220 era spectaculos, cu o caroserie joasă, cu linii fluide şi uşi tip „fluture”, în genul celor de pe Lamborghini, purtând semnătura sud-africanului Keith Helfet. Denumirea „XJ220” trăda, în spiritul tradiţiei, viteza maximă de 220 mile pe oră (350 km/h) pe care mașina o putea atinge.
Succesul de care s-a bucurat prototipul i-a determinat pe oficialii britanici să demareze un studiu de fezabilitate, iar Tom Walkinshaw, celebrul pilot şi motorist, a venit cu soluţia optimă pentru un supercar de succes. În acea perioadă, Grupa B fusese deja interzisă, astfel ca s-a renunţat la tracţiunea integrală, din cauza greutăţii şi complexităţii sistemului, iar caroseria a fost scurtată. Propulsorul V12 era prea mare, prea gurmand şi emitea prea multe noxe, de aceea s-a apelat la motorul V6 de pe modelul de raliu MG Metro 6R4, căruia i s-au implantat două turbocompresoare. Dezvoltat de Tom Walkinshaw Racing (TWR), acest motor de 3,5 litri genera 542 CP la 7000 rpm şi un cuplu maxim de 645 Nm la 4500 rpm, fiind chiar mai puternic decât V12‑ul iniţial şi, datorită dimensiunilor reduse, contribuia la o mai bună ţinută de drum, fiind plasat mai jos, înspre centrul caroseriei. Totodată, Jaguar utiliza, în premieră, un motor V6 cu turbo.

Varianta finală a lui Jaguar XJ 220 a fost prezentată în 1989, anunţându-se un preţ de 580.000 de dolari. Cumpărătorii erau rugaţi să depună un aconto de 80.000 de dolari, iar producţia era limitată la 350 de unităţi. În prima zi au fost înregistrate 1.500 de comenzi, Jaguar încasând 17 milioane de lire sterline. „Primul venit, primul servit” a fost criteriul de comercializare, doar 350 de norocoşi urmând să primească Jaguarul de vis, printre care cântărețul Elton John şi sultanul din Brunei.
Designul definitiv arăta o maşină joasă, cu elemente ce aminteau de vechile automobile Jaguar. Farurile erau mascate sub o clapetă, ce se rabata când acestea erau aprinse. Uşile se deschideau normal, iar prin lunetă se vedea puternicul motor V6 biturbo. Interiorul era în stilul Jaguar, confortabil şi luxos, cu scaunele şi bordul îmbrăcate în piele. Caroseria era construită din aluminiu, astfel că maşina cântărea doar 1.470 kg. Jaguar XJ220 depăşea 320 km/h şi accelera de la 0 la 100 km/h în 3,6 secunde.
După primul test, revista britanică Autocar a scris: „Cel mai important lucru este că acest automobil oferă putere enormă într-un mod care nu intimidează şoferul. Apeşi jumătate de pedală şi merge ca un Golf GTI, apoi te muţi în teritoriul lui Porsche 968, iar după aceea te comporţi ca într-o Honda NSX. În ultima fază, eşti pe domeniul lui Ferrari 512 TR, unde începi să ‘erupi’ cu adevărat”. Jaguar XJ220 era primul supercar ce exploata curgerea aerului pe sub caroserie, pentru a obţine un efect Venturi şi o forţă de apăsare de circa 43 kgf, ce asigura un plus de stabilitate la viteze ridicate. Modelul britanic utiliza o suspensie de curse de Grupa C, pe care Autocar a denumit-o „cea mai precisă din câte au existat până acum”.

Producţia de serie a demarat târziu, în iulie 1992, la uzina din Bloxaham, câţiva clienţi renunţând pe parcurs, declarându-se nemulţumiţi de timpul lung de livrare şi de creşterea preţului la 650.000 de dolari. Un lucru deloc îmbucurător pentru viitorii proprietari era şi utilizarea unor piese din producţia de serie largă. De exemplu, XJ220 avea oglinzile retrovizoare împrumutate de la Citroen CX. În acelaşi timp, Tom Walkinshaw a lansat o versiune de stradă a modelului XJR-9 şi unii clienţi au optat pentru acesta. Deşi, la început, s-au înregistrat mai multe cereri decât capacitatea de producţie, ultimele exemplare aflate în stoc s-au vândut cu 200.000 de dolari bucata…
Cea mai rapidă maşină de pe planetă a anilor ‘90 s-a construit în 281 de exemplare, iar TWR a realizat cinci exemplare XJ220S utilizând piese de curse, cu caroserie din fibră de carbon şi cu un motor mai puternic, de 680 CP.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.


6 − = cinci