Rinspeed Oasis – Grădina pe patru roţi

0
71
Rinspeed Oasis la salonul auto de la Geneva
Rinspeed Oasis la salonul auto de la Geneva

Cum ar fi să îţi poţi face sandvişul sau salata de dimineaţă cu roşii culese din grădina aflată în imediata apropiere a volanului?!

rinspeed oasis (9)Elveţienii de la Rinspeed reuşesc de fiecare dată să surprindă lumea cu ceva. Putem aminti de automobilele de nişă cum ar fi cele amfibii, prezentate acum ceva vreme în paginile revistei. Acum a venit rândul unui alt concept interesant, având drept ţintă jungla urbană.
rinspeed oasis (8) rinspeed oasis (3)Fără să pună în umbră şi alte elemente interesante, mi-a atras atenţia abordarea inedită reprezentată de mini-grădina aflată imediat în fața bordului. Poate că nu impresionează prin dimensiuni, dar de o salată sigur ne poate ajunge. Lăsând, însă, gluma la o parte conceptul chiar se adresează vieţii urbane. Promotorul din spatele tuturor demersurilor Rinspeed este Frank M. Rinderknecht, fondatorul acestui brand, care, prin propria personalitate, impulsionează căutările unor soluţii surprinzătoare pentru lumea automobilului.
rinspeed oasis (15) rinspeed oasis (16)Cea mai recentă propunere a lor, Oasis – oaza din oraş am putea adăuga – declară un război împotriva noţiunii de SUV ca maşină ideală pentru confruntarea urbană. Este propusă în schimb o maşinuţă electrică cu o soluţie a volumului exterior care asigură un spaţiu generos la interior pentru doi adulţi. Vehiculul poate să meargă autonom, atribut care pare să fie obligatorie pentru toate automobilele din viitor. Această caracteristică este, însă, utilizată împreună cu reţelele de socializare. Dacă doreşte, proprietarul, după ce este transportat la o anumită destinaţie, poate să lase maşina la dispoziția prietenilor. Asistentul de la bord, sistemul de „dialog” cu ocupanţii, care, apropo, poate recunoaşte şi în ce limbă i se vorbeşte şi de către care ocupanţi, poate anunţa pe reţelele de socializare că este la dispoziţia doritorilor pentru noi deplasări.

Habitaclul este un loc al calmului pentru pasageri. Elemente precum grădina, interconectivitatea cu tot ce înseamnă socializare şi internet în general, modul de mers autonom şi capacitatea de virare foarte strânsă asigură o experienţă relaxantă la bord. Pentru că a venit vorba de relaxare… şi suprafaţa vitrată, generos dimensionată, îndeamnă la aşa ceva. Aceasta are, însă, un dublu rol. Pe lângă cel clasic de „fereastră”, este şi un ecran pe care poţi vedea şi accesa diverse informaţii. Prin capacitatea de suprapunere grafică peste imaginea realului pe care îl vezi prin acesta, asigură şi o experienţă legată de realitatea augmentată. Mixajul dintre real şi imaginile generate pe calculator pare să fie un alt element obligatoriu al automobilelor viitorului. Datorită multitudinii de echipamente de la bord automobilul poate deveni oricând şi un birou mobil pe patru roţi. De exemplu, volanul se pliază şi îndeplineşte rolul de tastatură.
rinspeed oasis (19)Limitele de utilizare ale acestui concept nu se opresc însă la deplasare. Acesta poate accesa, la dorinţa proprietarului, şi sistemele de control ale locuinței proprii făcând diverse ajustări la lumină, temperatură etc. Concluzia este că, practic, nu achiziţionezi un automobil, ci un „ajutor în casă”. Poate să te ducă şi să te aducă, poate să meargă să ia copilul de la grădiniţă… după asta îl duce acasă şi pleacă iar să o ia de exemplu pe mama soacra care vine în vizită… De aici fiecare cu povestea lui. În a mea, o aduce în siguranţă la domiciliu şi pe drum are grijă să regleze temperatura şi lumina de acasă, pentru ca la sosire atmosfera să fie cât mai primitoare.

Gabriel MANOLE

Articolul precedentTEST: e-Twow – 1000 cu 1
Articolul următorAlpine: Revenirea la sursă
Avatar
Revista Auto Test este o publicaţie lunară de specialitate editată de Registrul Auto Român și se află în cel de-al 28-lea an de apariţie. Auto Test s-a impus drept o revistă profesionistă în peisajul presei auto din România şi se bucură de o bună reputaţie printre advertiseri, importatori de automobile şi cititori. Articolele profesionist realizate tratează prezentări şi teste de automobile, cele mai recente evenimente şi tehnologii din domeniu, subiecte de istorie auto şi de divertisment, studii de cercetare socio-psihologică, informaţii referitoare la serviciile şi reglementările adoptate de RAR, informaţii practice pentru automobilişti. Auto Test beneficiază de un conţinut diversificat şi de grafică permanent actualizată, menite să ţină pasul cu tendinţele moderne ale publicisticii şi cu exigenţele cititorilor.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.


6 × = treizeci