SEAT Leon – Moment aniversar

0
168

SEAT Leon sărbătorește 25 de ani de existență. De-a lungul a patru generații, modelul este considerat unul dintre cele mai de succes ale constructorului iberic. Este dezvoltat și produs în întregime în uzina din Barcelona ​​unde au fost fabricate până în prezent peste 2,5 milioane de unități de SEAT Leon.

Debutul lui SEAT Leon s-a făcut în 1999. Prima generație a fost proiectată de Giorgetto Giugiaro, primul Leon marcând totodată intrarea constructorului spaniol în segmentul mașinilor compacte. Pentru SEAT, modelul a fost un pionier în multe domenii; a fost prima mașină a mărcii produsă în două fabrici în același timp (Bruxelles și Martorell), care dispunea de tracțiune integrală, cutie de viteze cu șase trepte și dezvolta 180 CP. Era și primul model care depășea nivelul de 150 CP.

„A fost un model superior celui pe care îl aveam până atunci, datorită caroseriei sale total galvanizate (care o protejează de coroziune și îi îmbunătățește aspectul) și, de asemenea, datorită unor plusuri precum deschiderea automată a orificiului de combustibil, care era o metodă foarte sofisticată, specifică la acel moment”, declara Michael Geue, șeful Departamentului Dezvoltare Structurală și Anticoroziune la SEAT.

Atitudine de combat

Șasea ani mai târziu apărea cea de-a doua generație, în 2005. Designul inovator și sportiv purta semnătura lui Walter De Silva, șeful designului la acel moment, cel care i-a oferit celei de-a doua generații aspectul distinctiv. El revoluționa un segment auto clasic cu o caroserie în cinci uși, la care mânerele încastrate ale ușilor din spate au făcut-o să arate ca una în trei uși. Era generația care combina sportivitatea, atât din punct de vedere vizual, cât și al performanțelor, folosindu-se de motoare mai eficiente. În sporturile cu motor, a doua generație a câștigat patru titluri mondiale de producător și individuale în 2008 și 2009 la Campionatul Mondial de Turism (WTCC). Pentru stafful tehnic fost o performanță majoră, mai ales pentru un hatchback din segmentul compact, deoarece lipsa unui portbagaj adecvat, ca în cazul sedanurilor, aducea un consistent dezavantaj aerodinamic.

Un punct de cotitură

2012 este anul apariției celei de-a treia generații. Venea cu un aspect mult mai sofisticat creat de Alejandro Mesonero-Romanos care devenise șef al departamentului de Design al SEAT. A fost un punct de cotitură în istoria mărcii, succesul fiind dat de utilizarea tehnologiei de ultimă oră în sistemele de infotain­ment, a asistenței pentru siguranța șoferului și prin faptul că a fost prima mașină compactă care a in­te­grat iluminarea completă cu LED. Gama de niveluri de echipare a fost superioară generațiilor anterioare satisfăcând astfel un public mai pretențios. Mai mult, a fost primul Leon care a oferit variante SC cu 5 uși, 3 uși și varianta ST (Sportstourer) destinată familiei. Cu această com­bi­nație de inginerie avansată și design elegant, Leon a fost unul dintre cele mai remarca­bi­le modele din segmentul său și depă­șind pragul de un milion de unități livrate devenea cea mai vândută generație.

Infuzia de tehnologie

În 2020 s-a făcut din nou schimbul de generații, cea de-a patra fiind cea mai avansată din punct de vedere tehnologic. Este primul vehicul complet conectat al mărcii și primul care are în portofoliu cinci siste­me de propulsie diferite: benzină, diesel, gaz natural comprimat, micro-hibrid și e-HYBRID, care la vremea sa a fost primul hibrid plug-in ele­c­tric de la SEAT. Practic, pentru SEAT, actuala generație oferă cea mai largă gamă de posibilități ce răspund așteptărilor și nevoilor oricărui șofer.

Iar acum, aniversarea celor 25 de ani este marcată prin cea mai recentă actualiza­re a gamei. SEAT Leon dispune acum de un nou motor 1.5 e-HYBRID cu autonomie electrică de 133 km. Încărcarea rapidă se face în doar 26 de minute și îmbunătă­țeș­te atât siguranța, cât și sistemele de iluminare, cu faruri inovatoare Matrix LED ce permit conducerea cu faza lungă activată, fără să-i orbească șoferii care vin din sens opus. Pentru constructorul spaniol este un model care continuă să-și demonstreze clasa fiind sinonim cu mobilitatea inteligentă.

Vă recomandăm și:

SEAT scoate deja „la pensie” modelul Tarraco

Seat Leon primește motorizare PHEV și un facelift discret

Seat pregătește o mașină electrică al cărui preț nu va trece de 20.000 de euro

SEAT: Să joci golf în stil iberic

 

 

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.


× 7 = patruzeci doi