Toyota Land Cruiser 250 – Din Japonia pentru Europa

0
2623

Toyota Land Cruiser 250 este următoarea generație a constructorului japonez dedicată pieței europene. Este un model complet nou, un soi de „back to basic”, care oferă veritabile performanțe off-road, susținute de noua platformă cadru GA-F.

Cine încearcă să-și facă o imagine de ansamblu de unde a început saga modelului japonez, trebuie să se întoarcă în timp cu 73 de ani.

Calități atemporale

De fapt prima reprezentare a celebrului model s-a numit „Toyota BJ”, și apărea la 1 august 1951. Era cel care își anunța veleitățile de „all-road runner”, la scurt timp devenind primul vehicul care a urcat cu succes la a șasea stație de pe Muntelui Fuji, ajungând la altitudinea de 2400 de metri, după cum spune legenda, pe vechiul drum al pelerinilor. Însă, în 1954 își schimbă denumirea de la BJ (B reprezenta motorul utilizat și J de la… Jeep) în cea ultracunoscută până la ora actuală, de Land Cruiser. De altfel, în august 1955 avea să apară a doua generație, cea care va face cunoscută noua denumire pe întregul mapamond.

Constructorul japonez spunea că misiunea sa pentru Land Cruiser a fost să ofere oamenilor un vehicul care să-i ducă la destinație în siguranță chiar și în cele mai dure medii. Poate că japonezii nu s-au gândit neapărat și la prețurile de achiziție, dar asta nu l-a împiedicat ca, la nivel mondial, să devină unul dintre cele mai cunoscute modele Toyota, cu 11,3 milioane de unități vândute până în prezent, în peste 170 de țări.

De-a lungul anilor Land Cruiser a evoluat în trei serii paralele. Seria Station Wagon, reprezentat de seria 300 de astăzi, este disponibilă inclusiv în Africa, Orientul Mijlociu, Asia și Pacific. Apoi, Heavy Duty, adică seria 70, care sărbătorește cea de-a 40-a aniversare, este disponibilă pe piețele din Africa, Orientul Mijlociu și Pacific. Și Light Duty, practic gama care include noua serie 250, adică modelul principal pentru Europa. De altfel, primul model Light Duty, cunoscut și sub numele de „Prado” în unele regiuni, s-a alăturat gamei globale Land Cruiser în 1985.

Înapoi la origini

Partea interesantă este că odată cu apariția modelului din seria 250 din 2024, Toyota a luat o decizie importantă să readucă Land Cruiser la vechiul „crez” concentrându-se pe calitățile sale fundamentale de vehicul practic și accesibil.

Ideea de „înapoi la origini” este evidentă și în designul vehiculului care îmbină stilul robust și fiabilitatea cu un aspect atemporal asociat cu cele mai bune instrumente profesionale.

Silueta clasică Land Cruiser face referire la liniile modelelor Land Cruiser influențate de serile 40 și 70, cu o axă orizontală puternică, o capotă lungă, parbriz vertical și o consolă frontală scurtă. Iar la ora actuală lungimea totală a mașinii a ajuns la 4.925 mm, cu o lățime de 1.980 mm, înălțimea de 1.935 mm și ampatament de 2.850 mm.

Pe de altă parte o prioritate a designului a fost ca șoferul să beneficieze de cea mai bună vedere în față. Iar pentru aceasta forma capotei facilitează localizarea colțurilor vehiculului și are o secțiune centrală coborâtă care îmbunătățește vederea înainte, reducând punctul mort din fața vehiculului. Pentru îmbunătățirea vederii în lateral stâlpul A fost „verticalizat”, oglinzile sunt atașate la uși, iar linia mediană a fost coborâtă cu aproximativ 30 mm comparativ cu modelul actual, în fapt fiind o referire la modelul Toyota BJ70.

Noua gamă Land Cruiser permite interioare cu cinci și șapte locuri. Scaunele din față au un design nou care oferă un sprijin puternic atunci când conduceți în teren. De asemenea, au spătare mai subțiri îmbunătățind spațiul pentru picioare și genunchi pentru pasagerii de pe scaunele din spate. În cazul celui de-al treilea rând acesta cuprinde doar două scaune care pot fi rabatate manual.

Dinamică de calibru mare

Nimic neadevărat în această afirmație dacă ne gândim la turbodiesel-ul de 2.755 cmc reproiectat pentru piața europeană. Un DOHC cu patru cilindri în linie și injecție directă, ce dezvoltă 204 CP la 3.000 rpm este „asortat” cu o nouă transmisie auto­mată Direct Shift cu opt trepte. Ansamblul motor dispune de un cuplu maxim de 500 Nm, generat între 1.600 și 2.800 rpm, și permite tractarea unei sarcini de până la 3.500 kg.

Daaar… Toyota va introduce în Europa și o versiune electrică mild hybrid a Land Cruiser, în 2025. Va fi ocombinație între motorul diesel de 2,8 litri cu un motor-generator electric de 48V, o baterie compactă litiu-ion de 48V și un sistem de oprire-pornire. Astfel va spori manevrabilitatea oferind o performanță mai lină și silențioasă, dar mai receptivă, menținând în același timp rezistența în condiții dificile de condus.

Pentru partea cu evoluția în diverse condiții, care-mai-de-care mai diferite s-a preluat sistemul 4×4 de la seria 300, revizuit pentru noile cerințe. Însă partea interesantă este că Land Cruiser 250 este prima variantă care este echipată cu un sistem electric de servodirecție (EPS). Japonezii spun că în comparație cu unul hidraulic, acesta reduce cantitatea de recul care poate apărea atunci când se conduce pe suprafețe accidentate și oferă o direcție mai lină și o manevrabilitate mai ușoară la toate vitezele.

Iar partea faină este că noul sistem de frânare controlat electronic a fost proiectat pentru îmbunătățirea per­for­manțelor conform intențiilor șoferului. Adăugați la acesta și controlul de asistență la coborâre (DAC) ce asigură automat o frânare sta­bi­lă fără blocarea roților, menținând în același timp o viteză scăzută a vehiculului atunci când se negociază coborâri abrupte. Sistemul a fost dezvoltat astfel încât să poată fi utilizat ca funcție de control al vitezei de croazieră la viteze între 4 și 30 km/h în modurile H4 și L4 ale vehiculului. Ce mai urmează? Evident prețul, despre care nu se știe mai nimic, însă dacă ne gândim că la noi, un Land Cruiser 150 începe de la 61.600 euro, cu taxe…

Vă recomandăm și:

TEST: SUV Toyota Foileton Episodul III: Land Cruiser

Toyota Land Speed Cruiser

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.


5 − unu =