Volkswagen ID.7 Tourer este disponibil acum și în România. Varianta standard are o mulțime de opțiuni, iar prețul de pornire depășește 50.000 de euro.
Volkswagen ID.7 Tourer se vinde pe piața românească într-o singură linie de echipare, iar prețul de pornire este de 52.850 de euro
Volkswagen ID.7 Tourer poate fi achiziționat de clienții din România doar cu o singură linie de echipare, denumită Pro, și cu un singur motor electric. Acest autovehicul are în dotarea standard faruri LED cu control pentru distanța de iluminare, stopuri LED, jante de 19 inch, scaune față încălzite și iluminare ambientală cu zece culori.
În plus avem și cruise control adaptiv, detector de oboseală a șoferului, frânare de urgență în regim urban, sistemul Front Assist cu monitorizare a pietonilor și bicicliștilor, asistent pentru menținerea benzii, faruri automate, cameră video pentru marșarier, sistemul Park Pilot, asistent la schimbarea benzii, climatizare pe două zone, acces fără cheie, comandă vocală și heads-up display.
- Citește și: Versiuni performante GTX pentru Volkswagen ID.3 și ID.7 Tourer
Volkswagen ID.7 Tourer are o autonomie de 605 kilometri
Volkswagen ID.7 Tourer este echipat cu un motor electric ce dezvoltă 286 de cai putere, care permite vehiculului să accelereze de la 0 la 100 km/h în 6.6 secunde, cu o viteză maximă limitată electronic la 180 km/h. Autonomia estimată este de 605 kilometri, datorită unei baterii de 77 kWh, iar consumul mediu este de 14.4 kWh/100 km.
În viitor, se așteaptă ca modelul să fie disponibil și în alte două linii de echipare: Pro S și GTX, oferind probabil o gamă mai largă de caracteristici și opțiuni.
- Citește și: Versiuni noi pentru Volkswagen ID.7