Peugeot e-5008: SUV-ul cu șapte locuri primește o versiune electrică

0
247

Peugeot a prezentat oficial noua generație a SUV-ului 5008, model cu șapte locuri ce pentru prima dată primește și o versiune complet electrică numită e-5008.

Noul Peugeot e-5008 este dezvoltat pe arhitectura STLA medium a grupului Stellantis. Înrudit cu fratele său mai mic, e-3008 lansat anul trecut, noul SUV oferă șapte locuri în echiparea standard.

SUV electric cu șapte locuri

SUV-ul din Franța abordează noul stil de design al mărcii Peugeot și are o lungime de 4790 mm, 1890 mm lățime și 1690 mm înălțime. Cu toate cele șapte locuri pe poziție, portbagajului modelului e-5008 are un volum de încărcare de 259 litri. Cu al treilea rând rabatat, volumul portbagajului crește la 748 litri.

Pentru modelul electric Peugeot e-5008, constructorul francez va propune trei versiuni: cu un singur motor electric de 213 CP, cu un motor electric de 231 CP sau cu două motoare electrice pentru tracțiune integrală și o putere totală de 322 CP.

Pentru a alimenta motoarele electrice, clienții pot opta pentru o baterie de 73 kWh alături de motorul de 312 CP ceea ce promite o autonomie de 500 km sau una mai mare de 98 kWh pentru versiunea mai puternică sau pentru cea cu două motoare. Autonomia variază între 500 și 660 km.

Sistemul la 400V dispune de încărcare AC la 11kW în standard și 22 kW opțional. La stațiile rapide DC, noul model poate suporta încărcări de până la 160 kW

Mild-hybrid

Peugeot propune noua generație 5008 și în variantă cu motorizare termică secondată de un sistem mild-hybrid la 48V. Motorul are 1,2 litri și oferă 136 CP, iar motorul electric este integrat în transmisia automată cu 6 trepte.

Ulterior, în 2025, gama modelului Peugeot 5008 va fi completată cu o variantă pug-in hybrid cu 195 CP și o autonomie în mod electric de 80 kilometri.

Noul Peugeot e-5008 va debuta oficial în luna septembrie 2024.

Vă recomandăm și:

Peugeot i-Cockpit cu ChatGPT

TEST: Peugeot 5008 – Schimbare de optică

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.


− trei = 2