Volvo – Adio diesel!

0
326

Ultimul model Volvo cu motorizare diesel a fost un XC90 ieșit săptămâna aceasta de pe linia de producție a fabricii din Torslanda, Suedia. La uzina din Gent, Belgia ultima mașină echipată cu motor diesel a fost un V60 și s-a întâmplat la începutul lunii februarie a acestui an.

Cele două evenimente indică un moment crucial în istoria de 97 de ani a constructorului suedez care-i atestă ambițiile de producător de mașini complet electrice, precum și atingerea țelului de zero emisii nete de gaze cu efect de seră până în 2040. Astfel, s-a închis un capitol important în saga mărcii suedeze pentru care multă vreme motoarele diesel au fost sinonime cu fiabilitatea și eficiența jucând un rol semnificativ în evoluția mărcii premium.

Primul diesel

O privire rapid aruncată în trecut ne trimite în 1979, când Europa și implicit Suedia nu era cu adevărat o piață a motorinei. Pentru nordici cei care cumpărau mașini diesel erau, de obicei, șoferii de taxi sau transportatorii pe distanțe lungi. A fost momentul în care oamenii s-au lămurit repede de beneficiile motoarelor diesel, care erau mai eficiente. Trendul în creștere a fost generatorul apariției primului model diesel, un Volvo 244 GL D6 echipat cu un motor puternic și eficient. Era considerat primul diesel cu șase cilindri din lume destinat autoturismelor.

În 2001 saga automobilelor diesel capătă amploare. Odată cu lansarea modelului Volvo V70, iese la rampă primul motor diesel construit „în casă” de constructorul scandinav. Avea cinci cilindri în linie și era fabricat la uzina de motoare Volvo din Skövde, Suedia, devenind un best-seller pentru multe mașini Volvo din întreaga Europă. A fost construit în mai multe versiuni diferite având suficient de multă putere încât să fie folosit într-o mașină de curse numită S60 Challenge. În paralel, cei de la Volvo Penta au decis chiar să facă o versiune acvatică a acestui motor.

Următorul mare reper diesel a fost în 2008, odată cu lansarea gamei Drive-E, cu motoare diesel mici, dar foarte eficiente, de 1,6 litri. Nordicii susțineau că autonomia putea ajunge la 1.300 km cu un singur plin, iar nivelurile de emisii de CO2 erau atât de scăzute încât au fost clasificate drept „motoare verzi” în Suedia. Motoarele Drive-E sunt construite în mod flexibil și au echipat cu succes diferite modele Volvo. Prin echilibrul lor între eficiență și performanță au marcat un mare pas înainte în tehnologia diesel.

Evoluția tehnologică

Anul 2012 este legat de modelul hibrid plug-in Volvo V60 D6, considerat o mașină unică. Era primul hibrid plug-in din lume echipat cu un motor diesel, la acel moment fiind considerat cel mai avansat model din punct de vedere tehnic de până atunci. Practic sub aceeași caroserie aveai trei mașini într-una: un muscle car, una hibridă și una electrică. În funcție de modul de conducere, se putea merge până la 50 de kilometri în regim electric, avea o autonomie totală de până la 1.000 de kilometri, iar cu 215 cai putere de la motorul diesel și cei 70 de la cel electric atingea 100 km/h în 6,2 secunde.

Un an mai târziu, în 2013, pentru a doua oară în istorie mărcii suedeze, se lansa o familie de motoare diesel complet proprie: Volvo Engine Architecture (VEA). Combinația dintre presiunea de injecție mai mare și tehnologia unică i-ART era atunci considerată revoluționară în industria diesel. Tehnologia permitea monitorizarea și adaptarea continuă a injecției de combustibil per ciclu de ardere în fiecare dintre cei patru cilindri rezultând o economie de combustibil mai bună, emisii mai mici și un randament ridicat al motorului. Noile motoare sunt folosite într-o varietate de modele și devin un succes în a doua generație XC90. Motoarele diesel se vor menține până la sfârșit echipând ultimele modele V60 și XC90 construite.

În prezent majoritatea vânzărilor Volvo de pe continent sunt mașini electrificate, anul trecut vânzările de mașini complet electrice crescând cu 70%, iar cota de piață electrică globală, cu 34%. Scandinavii consideră că cifrele vorbesc de la sine, subliniind că direcția complet electrică spre care se îndreaptă acum este cea corectă. Deși viitorul mărcii suedeze este declarat complet electric, portofoliul mixt include și modele hibride plug-in și mild-hybrid care vor acționa, spun oficialii, ca o punte perfectă către acel viitor.

Vă recomandăm și:

Volvo în tranziția electrică

Jaguar și Volvo vor deveni mărci electrice

Volvo – Încărcare rapidă

Renault și Volvo – O nouă generație de van-uri electrice  

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.


× patru = 16