Au fost montate primele radare de zgomot. Amenzi pentru șoferii care poluează fonic

0
71

În Paris a început instalarea primelor radare de zgomot. Oficialii administrației orașului au anunțat că este vorba de un plan prin care se va reduce drastic poluarea fonică. Șoferii și motocicliștii care vor depăși valorile admise vor fi amendați.

Parisul intră în lupta cu cei care poluează fonic și a început instalarea unor radare care îi va depista și îi va amenda pe cei care nu respectă legislația. Capitala Franței este unul dintre cele mai zgomotoase orașe europene, așa că oficialii și-au dat seama că au nevoie de măsuri serioase. Primul radar de zgomot a fost instalat în ziua de 14 februarie, pe un stâlp de iluminat stradal din arondismentul 20 din estul Parisului. Curând o să apară și al doilea, într-un cartier din vestul capitalei Franței.

„Prea mult zgomot îi îmbolnăveşte pe oameni. Aceste radare ne vor proteja sănătatea și calitatea vieții. Scopul lor este acela de a emite automat amenzi pentru autovehiculele care emit un nivel foarte ridicat de zgomot”, a declarat viceprimarul Parisului, David Belliard, într-un mesaj publicat pe rețeaua de socializare Twitter.

Aceste dispozitive vor măsura nivelul de zgomot produs de automobile și motociclete, iar cele mai zgomotoase vor fi identificate după plăcuțele de înmatriculare, iar conducătorii lor vor primi automat amenzi.

În câteva luni, orașul va fi împânzit cu astfel de radare, dar la început sistemul va fi testat pentru a vedea cât de exacte sunt informațiile pe care le oferă. Până la finalul anului echipamentul ar trebui să primească aprobare din partea autorităților. Dacă totul merge conform planului, primele amenzi se vor da de la începutul anului 2023.

Potrivit unui studiu Money.co.uk, Parisul este unul dintre cele mai gălăgioase oraşe din Europa. În medie, 5,5 milioane de persoane sunt expuse la zgomotul din trafic, nivelul fiind de 55 de decibeli și chiar mai mare. La Londra sunt 2,6 milioane de persoane, iar la Viena şi Roma vorbim de 1,7 milioane de persoane.

Foto: David Belliard, Alexander Kagan

http://www.autotestmagazin.ro/masurarea-zgomotului-produs-de-autovehicule/

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.


trei × = 9