Fiat Topolino și Mickey Mouse

0
157

Cinci Fiat Topolino unice au fost create ca omagiu adus celei de-a 100-a aniversări Disney și au fost expuse de-a lungul rampei de nord a centrului comercial Lingotto din Torino.

FIAT a omagiat aniversarea centenarului Disney cu un cadou exclusiv, prin proiectarea celor cinci versiuni tematice ale noului Fiat Topolino dedicat lui Mickey Mouse. Unul a fost proiectat cu colaborarea specială a artistului Disney Giorgio Cavazzano, iar celelalte patru au fost proiectate de FIAT Centro Stile și inspirate de Disney Creatives, înrădăcinate într-o ambianță și mișcare artistică distinctă: istorică, modernă, stradală și abstractă.

Proiectul și-a propus să ofere cetățenilor și vizitatorilor orașului Torino o călătorie incluzivă pentru explorarea diverselor forme de artă în parteneriat cu Pinacoteca Agnelli. Piesele de artă unice sunt amplasate de-a lungul centrului comercial Lingotto și a rampei sale distinctive, permițând vizitatorilor să se plimbe și să admire cele cinci Fiat Topolino în timp ce se îndreaptă spre La Pista 500 și Casa 500.

Dar partea cea mai interesantă este că centrul comercial în fapt este fosta uzină FIAT, inaugurată în 1923, devenită acum centru comercial și scena celor cinci lucrări de artă concepute ca un cadou pentru publicul devotat ambelor branduri: FIAT și Disney.

Pinacoteca Agnelli este o structură suspendată pe acoperișul clădirii Lingotto, înconjurată de celebra pistă de încercare a fostei fabrici Fiat, și găzduiește permanent capodopere din colecția privată a lui Giovanni Agnelli și a soției sale Marella, nepotul celui care a fondat FIAT în 1899 și președinte al mărcii italiene în 1966, după moartea bunicului său al cărui nume îl poartă. A fost unul dintre cei mai importanți oameni ai industriei italiene în acele vremuri și un mare colecționar de artă. Tot aici sunt expuse lucrări de excepție ale unor mari artiști începând cu secolul al XVIII-lea și până la mijlocul secolului al XX-lea.

Proiectul Casa 500 a fost creat să dezvăluie poveștile, oamenii și emoțiile care au făcut celebrul model auto atât de special, inclusiv de la revenirea sa din 2007 și până la ora actuală. În timp ce acoperișul centrului comercial, care a găzduit cândva pista de testare lungă de un kilometru, pentru mașinile construite în fabrica de dedesubt, a fost transformată în cea mai mare grădină de acoperiș din Europa. Denumită La Pista 500 are 40.000 de plante răspândite pe 7.000 de metri pătrați, situați la 28 de metri deasupra străzilor din Torino într-un cadru istoric cu adevărat fascinant. ​

 

Vă recomandăm și:

Fiat Topolino, ideal pentru drumurile prin oraș

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.


7 + = unsprezece