Fratele mai mic al modelului Countryman, Mini Aceman este doar puțin mai mare decât un autoturism de oraș și este dotat exclusiv cu motoare electrice, cel puțin în prezent. Nicio surpriză, micul crossover va fi fabricat în China.
Mini tocmai a lansat pe piață a treia generație a modelului Countryman, foarte apropiat din punct de vedere tehnic de BMW X1. Constructorul auto englez, aflat de decenii în proprietatea BMW, se pregătește să dezvăluie oficial Aceman, un SUV și mai mic decât Countryman și care va concura cu Jeep Avenger și alte modele compacte și subcompacte de pe piață. Despre cum arată noul model și care îi sunt datele tehnice am putut afla datorită autorităților de reglementare în domeniul auto din China, care au publicat fișa de omologare și primele imagini ale lui Aceman.
Mini Aceman, de talia Daciei Sandero
Potrivit jurnaliștilor auto din China, autovehiculul măsoară 4,08 sau 4,09 metri în lungime, în funcție de versiune, exact cât o Dacia Sandero. Totodată, este doar puțin mai lung decât un Renault Clio (4,05 metri), dar mai scurt decât SUV-urile de oraș populare de pe piață (4,30 metri, pentru Peugeot 2008, de exemplu). Are o asemănare notabilă cu Countryman, dar cu o siluetă totuși mai dinamică, în special în zona montanților din spate.
Două variante de motorizare electrică
La momentul lansării, cel puțin pe piața chineză, Aceman va fi disponibil doar cu două tipuri de motoare electrice. Versiunea de bază, Mini Aceman, dezvoltă 184 cai putere și este alimentată de un set de baterii de 40,7 kWh capacitate totală. Aceasta are viteza maxima limitată la 160 km/h și autonomie de aproximativ 300 km.Varianta de top, Mini Aceman S, are 218 CP și acumulatori de 54,2 kWh. Viteza maxima a acestei versiuni este limitată la 170 km/h, iar autonomia atinge 400 km. Micul SUV se bazează pe aceeași platformă tehnică ca și noul Mini electric de oraș, ceea ce sugerează că, în viitor, nu va primi nicio versiune cu motor termic. Cu excepția cazului în care marca britanică adoptă aceeași strategie ca pentru modelul său de oraș, creând special un Aceman cu motor termic pe o altă platformă. Mini ar avea astfel două modele cu același nume și un stil estetic aproape identic, acoperind o bază mai largă de clienți.
Mini Aceman va fi prezentat oficial în câteva zile și va fi descoperit de publicul larg la Salonul Auto de la Beijing, ce va avea loc luna viitoare. Noul model va fi asamblat în China, la aceeași uzină ca și versiunea electrică a lui Mini. Va ajunge să fie comercializat și în Europa, de la o data ce încă nu a fost stabilită.
Vă recomandăm și:
Noua generație Mini Cooper a intrat în producție la uzina din Oxford