Într-o conferință de presă Asociația Producătorilor și Importatorilor de Automobile (APIA), a expus propriile perspective asupra tendințelor din piața auto românească care arată o creștere moderată pentru anul în curs.
Autoturismele „verzi” își vor continua ascensiunea, urmând să dețină aproape 29% din piață la sfârșitul acestui an; cele pur electrice vor avea o creștere estimată la 24,7%; se vor înmatricula de aproape 3 ori mai multe autoturisme „electrificate” față de cele cu motorizare diesel; iar vehiculele comerciale ușoare și microbuzele verzi vor avea o creștere de 87%, în timp ce camioanele grele și autobuzele își vor crește vânzările cu 75%.
Principalele direcții ale previziunii APIA
Piața de autovehicule noi înmatriculate în România va continua să crească și în 2024, dar cu un ritm încetinit, de doar 5,3% față de cel înregistrat în 2023, apropiindu-se ca număr de unități comercializate de anul 2019. Apoi, autoturismele „electrificate” vor avea o creștere de 24,4% față de 2023, menținându-se aproape la același ritm ca în anul precedent, în ciuda reducerii valorii voucherelor acordate prin programul Rabla Plus, în 2024. Iar vehiculele comerciale ușoare + minibuse, vor avea la rândul lor o curbă mai lentă de creștere, de 7,2% față de anul 2023, iar pentru vehiculele grele + bus se prognozează o creștere cu 5,1%.
„În anul 2024, piața auto românească va continua să evolueze, anticipând o creștere moderată de 5,3%, reflectând o adaptare la noile dinamici economice, sociale și politice. Chiar și la 150.000 de autoturisme noi ce vor fi vândute în acest an, piața românească rămâne sub nivelul anilor 2018 și 2019, demonstrând impactul de lungă durată al pandemiei de coronavirus. În ciuda provocărilor, autoturismele electrificate vor rămâne în centrul atenției, cu o creștere estimativă de 24,4%, în timp ce vânzările autoturismelor pur electrice -chiar dacă într-un ritm mai lent- vor continua să crească, ajungând la o cotă de piață estimată la 12.7%. Asociația Producătorilor și Importatorilor de Autovehicule (APIA) continuă să fie un pilon de referință în furnizarea de analize precise și perspective vizionare asupra industriei auto din România”, susține Dan Vardie, Președintele Asociației Producătorilor și Importatorilor de Automobile din România.
Clasificarea pe segmente
Prognoza pentru anul 2024 estimează o evoluție mixtă a segmentelor în care sunt încadrate autoturismele, după cum urmează: Segmentul A (+4,3%), Segmentul B (-11,5%), Segmentul C (+15,9%), Segmentul D (+4,7%), Segmentul E (5,5%), Segmentul F (+3,6%), SUV (+3,9%), MPV (+2,6%) și Segmentul Sport (+14,7%), raportat la perioada similară din anul anterior.
Tipul de combustibil
Pentru 2024, estimările APIA prevăd că motorizările pe benzină vor înregistra o ușoară creștere de 1,9% față de anul 2023 ajungând astfel la o pondere de aproximativ 61% din total. Autoturismele echipate cu motoare diesel vor înregistra o scădere a numărului de înmatriculări de 16,1% față de 2023, ajungând să dețină o cotă de piață de doar 10,3% din total.
Pe de altă parte, autoturismele „electrificate”, respectiv cele electrice (100% electrice și hibride plug-in), precum și cele full hybrid (care dispun şi de propulsie electrică fără încărcare din sursă externă), vor ajunge în 2024 la o cotă de piață de 29%. Astfel, din această analiză APIA estimează că în anul 2024, se vor înmatricula în România de aproape 3 ori mai multe autoturisme „electrificate” față de cele cu motorizare diesel.
Autoturismele full electrice vor deține o cotă de piață de 12,7% în anul 2024 față de anul 2023, ceea ce ar însemna o creștere de 24,7% a numărului de înmatriculări față de anul precedent.
În anul 2023, s-a înregistrat o creștere susținută (+11,6%) a achizițiilor de autoturisme în general, iar cele „verzi” au performat în continuare, dar la jumătatea ritmului de creștere avut în anul precedent (+25,9% față de anul 2022). Pentru anul 2024 va continua tendința de creștere a autoturismelor „electrificate” înmatriculate, la un nivel similar cu cel înregistrat în 2023, adică +24,4%.
Foto: APIA
Vă recomandăm și:
București: locul 8 în topul celor mai aglomerate orașe din lume în anul 2023