Silvia Iordache te cucerește cu entuziasmul și ambiția încă din primele clipe. Are 67 de ani, zeci de mii de kilometri pe motocicletă, câteva accidente, dar nu se gândește să renunțe la călătoriile pe două roți. Și-a plănuit deja următoarea vacanță și vrea să ajungă la Cazanele Dunării alături de colegele din Asociația Femeilor Motocicliste din România.
Când v-ați „întâlnit” prima oară cu domeniul moto?
Silvia Iordache: Tata a fost „vinovatul”. El a făcut parte din coloanele moto care îi însoțeau pe Gheorghe Gheorghiu Dej și pe Nicolae Ceaușescu. Am fost plimbată pe Jawa și BMW încă de la vârsta de nouă ani și mi-a plăcut foarte tare. Țin minte și acum faptul că am rămas blocată când am văzut costumul din piele cu care mergea tata când pleca pe BMW. Era foarte frumos! După o perioadă, fratele meu și-a luat o Mobra și nu voia să mi-o dea să merg cu ea, pentru că ori de câte ori băgam în viteza întâi, i se oprea motorul. Atunci m-am dus și mi-am luat și eu o Mobra.
De cât timp aveați permisul?
Silvia Iordache: Când am luat motocicleta nu aveam permis (râde), dar știam să conduc. Am plecat cu ea de la Bucur Obor, de la magazin, și am dus-o până pe Bulevardul Grivița doar în treapta întâi. Abia după aceea m-am prezentat la examen… Lucram atunci la Institutul de Geologie și aveam un salariu destul de bun, așa că nu a fost o problemă să o cumpăr în rate. Am luat-o chiar pe 4 martie 1977, când a fost cutremurul, este o dată pe care nu am cum să o uit.
Ce au spus cei din familie când v-au văzut cu motocicleta?
Silvia Iordache: Era și ziua mamei mele și când i-am spus că mi-am luat motocicletă nu-i venea să creadă, dar era prea târziu să mai reacționeze. Ce-i drept, atunci nu erau multe femei care să meargă pe motocicletă. Când mă duc la apartamentul mamei mele mă întâlnesc cu câteva vecine care îmi spun că mă considerau cam nebună.
„Când a văzut soțul că merg prea bine a zis să stau acasă și să fac copii”
Și cum ați făcut primul pas și spre sport?
Silvia Iordache: În anul 1980, m-am înscris în clubul TUMAG Bucureşti (n.r. viitoarea IMGB), iar în anul 1981, cinci motocicliști din această echipă au câștigat titlul național. Printre ei am fost și eu. Traseele erau medievale, aveau garduri din paie și trebuia să trecem peste linii de tren și prin locuri unde erau amplasate bariere, asta prin Toboc și Pipera, din București. În țară, mergeam pe străzi din orașe, cu sens unic. Am alergat doar doi ani!
De ce nu ați mai continuat să „alergați” la curse?
Silvia Iordache: Când a văzut soțul că merg prea bine a zis să stau acasă și să fac copii. Și el mergea la curse și nu putea să pregătească două motociclete, așa că a ajuns la această concluzie. Dar eu am rămas cu această pasiune pe care nu au putut să mi-o ia nici primul, nici al doilea soț. Eu, spre deosebire de colegele cu care am concurat, încă mai merg pe motor. Cât mă țin balamalele, o să merg! Nici nu-mi dau seama… cred că adrenalina mă atrage cel mai mult. Sunt conștientă că este puțin periculos, dar nu am exagerat niciodată cu depășirile sau cu viteza. Este o pasiune greu de explicat, trebuie să o simți.
Ce motocicletă aveți?
Silvia Iordache: Acum merg pe o Honda Deauville 650. Este adevărat că are 246 de kilograme goală și începe să mi se pară cam grea, dar este o motocicletă grozavă care nu-mi face probleme și se comportă excelent în viraje. Nu pot să renunț la ea!
Vă pricepeți să „meșteriți” la ea?
Silvia Iordache: Sigur! Știu să umblu la carburator, am schimbat ambreiajul și am rezolvat singură problema cu furcile. Este puțin complicat, dar pasiunea este mare. Eu sunt atrasă de mecanică de mult timp, la Mobră eu am schimbat segmenții și pistoanele.
Echipamentul contează!
Cum vă pregătiți pentru un drum mai lung?
Silvia Iordache: Verific motocicleta, banii în buzunar și am plecat la drum (râde). Este foarte important echipamentul și spun asta din experiență. Fără el o pățeam mai rău. Pe motocicletă frumusețea nu contează, dar echipamentul contează! Prima mea plimbare peste hotare a fost în anul 1979, cu motocicleta, când am fost să văd cursa de la Brno (n.r. oraș care se afla atunci în Cehoslovacia). Am fost cu soțul și am dormit la cort, a fost o experiență foarte interesantă. Eram înscriși într-o asociație moto și asta ne-a facilitat ieșirea din țară, că atunci se pleca foarte greu.
Ați transmis în familie această pasiune?
Silvia Iordache: Am transmis, dar pentru călătoriile cu mașina. Fiica mea are 33 de ani, dar pe motocicletă nu i-am dat voie. Să-și ia singură, dacă vrea, eu nu am făcut acest pas.
Ați avut incidente în trafic?
Silvia Iordache: Am avut două destul de serioase. Prima oară, eram oprită la un semafor, pe bulevardul Titulescu, mă duceam la mama la Pitești, iar șoferul nu m-a văzut, pentru că dădea un sms. M-a lovit în spate și m-a aruncat spre o gogoșerie! Cel de la volan avea 28 de ani și conducea o mașină de firmă și mi-a spus că o să dea de probleme, dacă se află, și că are și doi copii acasă. L-am lăsat să plece, dar când am ajuns acasă și s-a dus adrenalina am început să tremur. Atunci am chemat salvarea și am ajuns la spital unde am aflat că am problemă la coloana cervicală. Al doilea accident a fost în perioada pandemiei. Un șofer „și-a dat seama” că trebuie să schimbe brusc direcția și m-a acroșat. De atunci am probleme cervicale și mai serioase pe care le tratez cu gimnastică. Eu am fost norocoasă, un coleg a fost lovit în plin și a rămas fără dantură.
Cât mă țin balamalele, nu ratez nimic
V-ați gândit vreo clipă, după aceste accidente, să renunțați la motocicletă?
Silvia Iordache: Nu m-am speriat și nu vreau să renunț! Nici nu mă gândesc la așa ceva! Cât mă țin balamalele, nu ratez nimic, iar acum vreau să merg cât mai mult în călătorii cu colegele din Asociația Femeilor Motocicliste. Nu m-am înscris în WIMA de mult timp, dar îmi place mult că fetele de aici știu să aprecieze sportul acesta. Nu mă mir că sunt atât de multe fete pe motocicletă și îmi place să mă întâlnesc cu ele. Este o asociație în care mă simt ca acasă! În luna noiembrie împlinesc 68 de ani. Am fost în excursii pe două roți la Călimănești, Bran, Căciulata, Olănești, iar acum vreau să mă duc, cu fetele din WIMA, la Cazanele Dunării. Tot pe motocicletă!
(Articol publicat în nr. 280 al revistei Auto Test Magazin)
Vă recomandăm și:
Veronica Ioana (WIMA): „A fi apt de o pasiune şi a nu o trăi, te face incomplet şi limitat”
