Star Wars: tutorial de desen

0
57

star wars_ilustrare articolStar Wars: Aripi în „X”,  rebeli şi un Imperiu malefic

Pentru că tot forfoteşte lumea cu ocazia lansării filmului „The Force Awakens” din saga Star Wars, au revenit în forţă și amintirile legate de această serie formidabilă de filme. Prin urmare, aşteptările legate de această revenire sunt mari. Până atunci, însă, inspirat de acest subiect, mi-a venit pofta să schiţez o scenă de luptă dintr-un asemenea univers. Din imagine nu poate lipsi nava mea preferată, X-Wing. În plus, aceasta este și un simbol al rebelilor. De partea opusă, am simţit nevoia să utilizez nişte „cămile” imperiale, mașinării simbolice la rândul lor. Unde le vezi… Imperiul este prezent.

În primă fază, pentru o asemenea schiţă, trebuie să ţinem cont de principiile de construcţie ale unei vederi în perspectivă. Schiţele unor cuburi văzute în perspectivă ilustrează pe scurt construcţia unei asemenea vederi. Ele pot fi văzute în prima imagine din serie. Există o linie a orizontului (linia care reprezintă înălțimea de la care privim, unde se află practic ochii) şi două puncte de fugă, unul în stânga şi unul în dreapta cubului (obiectului sau scenei). În aceste puncte, toate liniile care în realitate sunt paralele, converg. În principiu, tot ce schiţăm trebuie să ţină cont de acest aspect. Nu trebuie să fim excesiv preocupați ca liniile trase să se potrivească 100% cu liniile ajutătoare care converg spre punctele de fugă. Desenul de acest gen nu trebuie să fie o farmacie. Până să trecem la etapa de colorat, care presupune lumini şi umbre, este indicat să alegem o direcţie a razelor de lumină (unde este soarele… sau steaua care ne luminează planeta; nu alegeți două sau mai multe surse în poziții diferite, pentru că vă complicați mult munca) care să fie comună pentru majoritatea elementelor din scenă.

Să începem construcţia acestei schiţe. Trebuie să specific faptul că etapele de mai jos nu reprezintă unica metodă, deoarece nu există o rețetă fixă despre modul în care se face un desen. Acest demers a urmărit realizarea unei ilustrații care să poată fi repetată sau utilizată ca referință de cei care nu au o experiență în desen. Din acest motiv se utilizează materiale „clasice”: coala de hârtie albă, de preferință mai groasă sau chiar de copiator (cum am utilizat eu), creioane sau pix cu bilă, tempera, carioci sau crete (după preferințe).

Pentru partea care necesită editare grafică pe calculator, este necesar un scanner sau un telefon prevăzut cu o cameră. Imaginea importată în calculator poate fi editată cu unul din programele disponibile gratis online (cu încărcare directă chiar în fereastra browser-ului). Derci, în cazul în care te apucă cheful de desenat, nu trebuie să ai instrumente „speciale” (aerograf, creioane și carioci profesionale, tabletă grafică etc.) ca să poți să te joci un pic :).

star wars 01Imaginea 1. Realizăm o mini-schiță, cât un timbru, în care ne ilustrăm cam ce avem de gând să schiţăm. Sugerăm elementele incluse, poziţionarea lor, unghiul de vedere.
Facem un „rastel” de linii paralele, văzut în perspectivă dintr-o direcţie similară cu imaginea din mini-schițs preferată (chenarul mic, roșu). Această construcţie o să reprezinte baza scenei dezvoltate ulterior.

star wars 02Imaginea 2. Trasăm liniile majore ale reliefului. Ne folosim de rastelul iniţial, astfel încât să nu ne abatem mult de la aceste linii, dar alegând o direcție de compoziție. În acest caz din stânga sus spre dreapta jos (o diagonală). Perpendicular pe această direcţie trasam nişte secţiuni transversale care să ne comunice aproximativ panta terenului. Mă gândesc că acţiunea se desfăşoară pe un fost curs de apă al unui fluviu de pe o planetă deşertică, îndepărtată.

star wars 03Imaginea 3. Poziţionăm aproximativ elementele din scenă (marcate cu cercurile roşii). Avem astfel zona destinată navei de luptă, a unui turn de pază şi un loc unde să amplasăm o unitate terestră a Imperiului.

star wars 04Imaginea 4. Schiţăm mai departe elementele marcate iniţial şi câteva umbre. Este bine să lucrăm cu imagini de referinţă în faţa noastră. Ele pot să reprezinte obiecte din scenă sau alte lucruri care pot să ne inspire/introducă în atmosfera necesară. Liniile nu trebuie să fie precise. În fond, scopul final este realizarea unei schiţe care să surprindă o scenă de luptă. După desenarea unor seturi de asemenea imagini, se pot selecta cele dorite şi trece mai departe la randări mult mai pretenţioase din punct de vedere al liniei, culorii şi texturii.

star wars 05Imaginea 5. Am mai completat nava X-Wing cu reactoarele şi tunurile aferente. Detaliile pot fi şi mai multe şi mai precis desenate. Depinde de scopul final al lucrării şi timpul afectat desenului. Am întărit turnul ca prezenţă în scenă printr-o haşură ce sugerează zona de umbră.

star wars 06Imaginea 6. Încep prin aplicarea unui fond de culoare general, cu câteva variații, însă fără atenţie către detalii. Nu trebuie să fim îngrijoraţi dacă traversăm linii ale unor elemente. Avantajul major al unei schiţe este că oferă libertatea de acţiune fără să ne pară rău dacă modificăm ceva pe parcurs.

star wars 07Imaginea 7. Merg mai departe cu schiţa la nivel de culoare şi zone de umbră.

star wars 08Imaginea 8. Ce am făcut până acum se poare face pe hârtie fără nicio problemă, utilizând creioane colorate, tempera, culori acrilice sau tehnici mixte. Pentru trucul care urmează, este nevoie însă de un program de editare grafică. În acest moment, dacă nu am lucrat de la început într-un program grafic, este momentul să scanăm desenul și să lucrăm mai departe. Deoarece vreau ca scena să fie mai „populată”, multiplic unităţile existente. Apar în acest mod încă două nave de luptă şi încă două „cămile” imperiale. Unităţile multiplicate trebuie să fie mai fade comparativ cu ce vedem în plan apropiat. Depărtarea estompează din culoare şi detalii.

star wars 09Imaginea 9. Pentru atragerea atenţiei doar asupra câtorva elemente, detaliez un pic nava de luptă din planul apropiat. Practic, am folosit invers procesul ce presupune scăderea detaliilor pe măsură ce obiectele se depărtează. Am multiplicat varianta mai puţin detaliată a navei şi o detaliez la final pe cea aflată mai aproape de mine. Ca să comunic uşor faptul că scena nu este un bal al bobocilor, ci un câmp de luptă, introduc în şi exploziile cu focul aferent. Ghinionistă este unitatea care conducea convoiul terestru al forţelor Imperiului. Focul de pe spinarea ei este dovada că rebelii sunt într-o zi bună.

 Gabriel Manole

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.


+ 6 = unsprezece