Alfa Romeo Milano: primul model electric al mărcii italiene

0
218

Italienii de la Alfa Romeo au lansat un nou model complet nou. Numit Milano, acesta este un SUV de clasă mică ce va fi disponibil inclusiv cu motorizare electrică. Milano este, astfel, primul model electric din istoria mărcii.

Alfa Romeo a prezentat oficial nouă său model SUV de clasă mică. Anunțat de ceva vreme și botezat inițial Brennero, noul model vede lumina zilei sub numele de Alfa Romeo Milano. Noul crossover este un urmaș pentru MiTo și Giulietta și este frate de platformă e-CMP2 cu modele ca Jeep Avenger sau Fiat 600e.

Alfa Romeo abordează un stil nou de design pentru noul său model. Cu linii radicale și un stil îndrăzneț, Milano aduce un nou limbaj de design ce se va regăsi și pe viitoarele modele ale mărci din Italia. Blocurile optice sunt elementul care atrage imediat privirea, luminile de zi LED înconjurând practic farurile. Celebra grilă Alfa Romeo a fost reinterpretată și poate fi diferită în funcție de varianta de echipare. Pe grilă poate apărea denumirea mărcii sau celebrul logo. Alfa Romeo Milano are o lungime de 4,17 metri, o lățime de 1,78 metri și o înălțime de 1,5 metri.

În spate, se remarcă designul stopurilor LED integrate într-o bandă ce coboară spre partea de jos a mașinii. În spate nu mai avem sigla clasică a mărcii Alfa Romeo, italienii preferând să se alinieze trendului actual cu inscripție pentru numele mărcii.

Portierele din spate au mânere ascunse în montant, iar din lateral se remarcă și designul special al jantelor de 18 inchi.

Interior

Designul radical se extinde și în interiorul noului model Alfa Romeo. Instrumentele de bord sunt complet digitale, iar cel amplasat pe consola centrală este orientat spre cel de la volan. Ambele ecrane au o diagonală de 10,25 inchi. Scaunele sport sunt marca Sabelt, pedalierul este din aluminiu, iar gurile sistemului de ventilație au forma unui trifoi cu 4 foi. Portbagajul are o capacitate de încărcare de 400 litri.

Motorizări

Clienții noului model Alfa Romeo Milano pot alege dintre motorizarea hibridă sau două variante electrice. Milano Ibirida folosește motorul turbo pe benzină cu trei cilindri de 1.2 litri ce oferă 136 CP alături de un motor electric de 28.5 CP integrat în transmisia automată cu șase trepte și două ambreiaje pentru a forma un sistem mild hybrid la 48V. Modelul are tracțiune față, dar ulterior va fi disponibilă și o versiune cu tracțiune integrală.

Alfa Romeo Milano Elettrica utilizează setup-ul familiar cu baterie de 54 kWh ce alimentează un motor electric de 156 CP. Autonomia anunțată este de 410 kilometri, cifră ce poate crește la 590 km în regim urban.

Pentru cei care își doresc ceva mai mult de la acest model, pot alege Milano Veloce, ce utilizează un motor electric de 240 CP alimentat de aceeași baterie de 54 kWh. Sistemul permite alimentări rapide la stații de până la 100 kW. Ambele versiuni electrice au tracțiune față.

Ediție specială de lansare

La lansare va fi disponibilă și varianta Milano Speciale ce folosește motorul mild hybrid de 136 CP sau cel electric de 156 CP. Nu au fost comunicate informații despre o potențială viitoare versiune performantă Quadrifoglio.

Modelul vine echipat cu faruri LED Matrix adaptive, sistem de conducere autonomă de nivel 2, senzori de parcare 360 de grade, cameră video pentru marșarier, acces fără cheie, controlarea funcțiilor mașinii de la distanță și asistentul virtual Hey Alfa cu ChatGPT integrat.

Prețurile nu au fost comunicate, dar din primele informații, Alfa Romeo Milano va avea un preț de aproximativ 30.000 euro pe piața din Italia.

Vă recomandăm și:

Alfa Romeo Tonale: Metamorfoza italiană

Il ritorno di Alfa Romeo 33 Stradale

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.


9 − = sase