Svetlana Levitchi: „Fiecare membră WIMA mă inspiră și mă motivează”. GALERIE FOTO

0
50
Svetlana Levitchi/Sursa FOTO: Arhiva Personală

În copilărie, tatăl și bunicul o plimbau cu motocicleta și încă de atunci și-a dorit foarte tare să devină motociclistă. A luat permisul acum doi ani, a „cunoscut-o” pe Foxy și a început să călătorească pe două roți alături de soțul ei și de colegele din Asociația Femeilor Motocicliste din România. Din șaua „vulpiței”, Svetlana Levitchi a descoperit o lume în care libertatea se împletește cu aventura. Și îi place foarte tare…

Cine ți-a transmis pasiunea pentru motociclete?

Pot să spun că a fost o chemare pe care am simțit-o mereu, dar care a rămas „ascunsă”, așteptând momentul potrivit. Pasiunea pentru motociclete se află în familia mea de generații! De la tata, care a moștenit-o, la rândul lui, de la bunicul meu. De mic copil mă plimbau pe motocicletă în spatele lor sau în ataș și îmi aduc aminte perfect sentimentele și trăirile – vântul, viteza, libertatea. Îmi plăcea! Cred că atunci a prins rădăcini și visul de a conduce proprie motocicleta. Anii au trecut, responsabilitățile au crescut, dar slăbiciunea pentru acest domeniu nu a dispărut. Fratele și sora mea și-au luat permisele înaintea mea și îi priveam mereu cu un fel de admirație amestecată cu o mică invidie și dor nespus. Era clar că această pasiune era în sângele nostru.

Cum ai început?

Acum doi ani, cu mai puține responsabilități și o minte mai coaptă, am decis că nu mai am nicio scuză. Era momentul să fac ceva pentru mine și să urmez această chemare. Așa că m-am hotărât: „Mă duc să-mi iau permisul de motocicletă!”. Și, ca să nu fie doar o aventură a mea, l-am provocat și pe soțul meu să facă școala cu mine și să-și ia permisul. În final, amândoi am intrat pe același drum, la propriu și la figurat (râde). Acum, când mă urc pe motocicletă, simt cu adevărat pasiunea moștenită. Este libertate, este aventură, este libertatea de a fi eu însămi pe două roți. Îmi trăiesc visul!

A fost dificil examenul pentru permis?

Examenul în sine nu a fost dificil, drumul până la promovarea examenului mi-a dat bătăi de cap. Am prins perioada de carantină, când școlile au fost închise destul de mult timp, iar acest aspect a întârziat mult pregătirea. Am avut nevoie de trei încercări, ca să reușesc, deoarece fiecare neatenție a fost strict sancționată. Cu toate acestea nu m-am dat bătută, am exersat mai mult și în cele din urmă mi-am atins scopul. Nu a fost ușor, dar satisfacția reușitei a făcut totul să merite!

O motocicletă „ca o vulpe”

Ce stare de spirit ai cât urci pe motocicletă?

De fiecare dată când urc pe motocicletă, mă simt pregătită pentru o adevărată terapie. Este un moment de eliberare totală, de provocare, în care devin una cu motorul. Atenția mea este la cote maxime – simt fiecare vibrație, ascult fiecare sunet, totul cu scopul clar de a ajunge în siguranță la destinație.

Ce motocicletă conduci în acest moment și care sunt motivele care te-au îndreptat spre acest model?

Conduc o Honda CBR500R, o sportivă mică, roșcată ca o vulpe. Am ales modelul acesta după mai multe criterii: poziția pe șa este confortabilă, motorul este puternic şi ușor de manevrat. În plus este un portocaliu intens, a treia culoare ca vizibilitate în trafic, aspect ce îmi dă mai multă siguranță.

Cu Foxy la plimbare, pe drumurile patriei

Cât de des mergi cu motocicleta?

Lucrez de acasă și dezvoltăm o afacere de familie în domeniul construcțiilor metalice pentru agricultură și industrie. Programul mi-l fac singură, ceea ce îmi dă libertatea să profit de orice ocazie pentru a ieși cu motocicleta atunci când am de rezolvat ceva în oraș. Iar la final de săptămână, dacă vremea este bună, motorul devine partenerul meu de drum și de relaxare, un mod perfect de a ieși din rutina zilnică și de a mă bucura de libertate.

Cum merg lucrurile în domeniul în care lucrezi?

Nicio zi nu este la fel! Sunt perioade mai aglomerate, când proiectele sunt pe cale să fie finalizate și trebuie să fiu atentă la detalii, dar și perioade mai liniștite, când pot să mă concentrez pe pregătirea următoarelor etape. Programul meu variază în funcție de cât am de făcut, așa că îmi organizez ziua în funcție de priorități. Împart timpul și cu hobby-ul meu – sunt maseur ca al doilea job, așa că îmi fac timp și pentru asta.

Svetlana Levitchi/Sursa FOTO: Arhiva Personală

În plus, îmi place să și studiez acest domeniu și să învăț lucruri noi. Bineînțeles, nu uit de Foxy, motocicleta mea, care îmi aduce mereu un moment de relaxare și libertate, fie că am de rezolvat ceva în oraș sau doar ies, în weekend, la o plimbare.

Ce spun cei din familie despre pasiunea ta pentru motociclete?

În familia mea, reacțiile sunt diferite. Tata este mândru de pasiunea mea și mă susține, dar mama încă nu a acceptat pe deplin „nebunia” mea. Trebuie să o liniștesc de fiecare dată, spunându-i că totul va fi bine. Băieții mei sunt molipsiți și ei de acest virus și mă încurajează de multe ori. Prietenii au avut la început un sentiment de mirare, dar au acceptat alegerea mea. Am și prietene care m-au urmat și și-au luat permisul, pentru motocicletă, ceea ce mă bucură și mă face să mă simt și mai susținută. Nu a încercat nimeni să mă convingă să renunț, pentru că eram foarte hotărâtă să merg mai departe cu pasiunea mea. Totuși, încă primesc reacții de mirare din partea celor din jur, s-a întâmplat să mi se spună „bărbata” (râde). Sper că, în timp, să scăpăm de aceste reacții și lumea să se obișnuiască cu femeile ca piloți.

Care sunt sfaturile pentru doamnele și domnișoarele care își doresc să meargă pe motocicletă?

Pentru doamnele care vor să încerce să meargă pe motocicletă, am un singur sfat: Până nu
încerci, nu ai de unde să știi cum este. Așa că nu mai stați pe gânduri, încercați! Urmați-vă intuiția și nu ascultați comentariile celor care nu înțeleg pasiunea asta. Este vorba despre voi și despre ce vă face fericite. Începeți cu încredere, învățați, descoperiți. Tot mai multe femei aleg să meargă pe motocicletă, așa că nu lăsați nimic să vă oprească din a trăi această experiență extraordinară!

Cât de important este echipamentul?

Siguranța ta are prioritate, așa că nu trebuie să neglijezi echipamentul. Nu defilăm pe motor, iar fiecare călătorie, oricât de scurtă, trebuie să fie făcută în condiții de siguranță. Îți recomand să îți iei întotdeauna o geacă și un pantalon adecvat, care să îți protejeze corpul în cazul unui incident, chiar dacă ai de parcurs doar o distanță mică. O cască de calitate, îmbrăcăminte de protecție, mănuși și încălțăminte adecvată pot face diferența între un incident minor și unul mult mai grav. Chiar dacă uneori poate părea incomod sau greu de purtat, echipamentul corect te protejează în cazul unui accident și îți dă mai multă încredere pe drum. Siguranța nu este niciodată un detaliu de neglijat, iar un echipament bun este esențial pentru a te bucura de motocicletă în siguranță.

Cucerită de WIMA

Cum ai ajuns în Asociația Femeilor Motocicliste din România?

Mi-am dat seama că vreau să fac parte din această asociație încă din momentul în care am auzit prima dată despre WIMA. Ideea de a fi alături de alte femei pe motociclete m-a convins pe loc. În anul în care am obținut permisul, m-am alăturat asociației și am descoperit că WIMA înseamnă mult mai mult decât a fi membru. Aprecierea, susținerea și implicarea sunt lucruri care m-au impresionat profund. Suntem diferite, dar unite prin aceeași pasiune și aceleași valori, creând o forță care mișcă pământul. Nu încetez să spun asta, pentru că, împreună, WIMA face multe lucruri frumoase și inspiră fiecare femeie care vrea să facă parte din această comunitate.

Svetlana Levitchi/Sursa FOTO: Arhiva Personală

Cât de mult te ajută prezența într-o asociație de motocicliste în drumurile și deciziile tale?

Prezența într-o asociație de motocicliste, cum este WIMA, mă ajută enorm în drumurile mele și în deciziile pe care le iau. Fiecare membră mă inspiră și mă motivează, iar alături de ele nu ai nevoie de curaj – totul devine mai ușor, chiar și atunci când parcurgi distanțe lungi. Majoritatea drumurilor pe care le-am făcut, le fac și le voi face, sunt și vor fi cu și pentru fetele WIMA. Cât despre evenimentele organizate de asociație, indiferent de cauză, toate au fost un succes, pentru că facem lucruri frumoase și iubim frumosul. Fiecare întâlnire și fiecare moment petrecut împreună merită cu adevărat.

Unde ai fost plecată în vacanță cu motocicleta?

Deocamdată, prefer să călătoresc prin țară, pentru că România are multe locuri deosebite de oferit. Am avut ocazia să vizitez județe apropiate, dar am făcut o excursie și în Republica Moldova. Fiecare loc pe care l-am descoperit m-a fascinat și mi-a arătat că România are o diversitate uimitoare de peisaje și tradiții. Vreau să continui să explorez țara, pentru că încă sunt multe locuri frumoase care așteaptă să fie văzute. Mi-a plăcut peste tot, pentru că fiecare drum are frumusețea și unicitatea lui. Fiecare peisaj pe care l-am întâlnit, de la satele pitorești la orașele pline de viață, m-a impresionat. Chiar și locurile pe care le consideram mai puțin vizitate au o splendoare aparte, iar diversitatea pe care o oferă țara asta face ca fiecare călătorie să fie o experiență unică. Fiecare loc este special!

Cum te pregătești pentru o călătorie mai lungă?

Pentru o călătorie mai lungă, planific totul din timp. Verificarea motocicletei nu o fac singură, mă ajută soțul meu sau apelez la mecanic pentru a mă asigura că sistemul de frânare, lanțul, anvelopele și bateria sunt în regulă. Mă gândesc și la bagaje, deși întotdeauna am tendința să uit câte ceva (râde). Cât despre cazare, nu am avut niciodată probleme – am găsit întotdeauna locuri unde să mă opresc. Dacă a fost nevoie, am apelat și la cunoștințe sau la fetele din WIMA, iar uneori am stat și în cort. În ceea ce privește mâncarea, nu am avut dificultăți – poți mânca bine aproape oriunde în zilele noastre, așa că nu mi-am făcut griji.

Ce planuri de călătorii ai? Unde ai vrea să mergi?

Pentru anul viitor, îmi doresc să călătoresc mai mult decât am reușit anul acesta, chiar dacă încă nu am stabilit nimic. Vreau să descopăr mai multe locuri din România, dar îmi doresc să ajung la rally-ul din Germania, un eveniment pe care îl am pe listă de ceva timp. Am şi un vis legat de călătorii – să parcurg conturul României pe motocicletă. M-a inspirat o membră din WIMA, care a reușit acest traseu și sper să reușesc și eu, deși nu știu încă când voi putea să-l realizez.

  • Citește și: Samuela Rigo: „Dumnezeu mi-a mai dat zile”

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.


− sapte = 0