Carlos Sainz se alătură echipei Ford pentru Dakar 2025

0
1303

El Matador, celebrul pilot spaniol Carlos Sainz se va alătura echipei Ford pentru ediția 2025 a rally-raid-ului Dakar.

Carlos Sainz, 61 de ani, este unul dintre cei mai titrați piloți de raliuri din istorie. După o fructoasă carieră în Campionatul Mondial de Raliuri, Sainz s-a specializat în etapele de rally-raid, fiind unul dintre cei mai longevivi piloți de la Dakar.

Carlos Sainz la Ford

El Matador, așa cum mai este cunoscut, a a câștigat celebra competiție de rally-raid de 4 ori până acum (2010, 2018, 2020 și 2024). Titlurile au fost obținute cu Volkswagen, Peugeot, Mini și Audi.

Carlos Sainz și Nani Roma

Sainz nu se află la prima colaborare cu Ford. În 1987, Carlos Sainz debuta în Campionatul Mondial de Raliu la volanul unui Ford Sierra RS înainte de a se alătura echipei de uzină pentru câteva etape în sezonul următor.

A revenit la Ford ca dublu campion WRC în 1996, obținând trei victorii în următoarele două sezoane înainte de a se întoarce la Toyota.

Retragerea Toyota din WRC la sfârșitul anului 1999 a deschis calea pentru un al treilea mandat cu Ford în perioada 2000-2002, care a adus alte două victorii și o clasare pe locul trei în campionat.

A cincea victorie

Sainz a fost angajat acum de Ford după ce a condus Audi către prima sa victorie la Dakar în ianuarie 2024, punctul culminant al unui program de trei ani al echipei de uzină care a fost întrerupt. Motivul oficial a fost lipsa pieselor de schimb. Audi se pregătește, însă, pentru intrarea în Formula 1 și are nevoie de toate resursele pentru acest proiect.

Alături de Ford, Sainz va ținti către a cincea victorie la Dakar cu al cincilea constructor diferit. Ford va concura cu modelul Ranger Raptor. Alături de Sainz, divizia M-Sport l-a recrutat și pe pilotul Nani Roma, un al spaniol cu o vastă experiență în cursele din deșert.

Nani Roma

În ediția 2025 a rally-raid-ului Dakar va debuta și echipa de uzină Dacia. Sébastien Loeb (de 9 ori campion mondial de raliuri) și Nasser Al-Attiyah (de 5 ori câștigător al Raliului Dakar) sunt doi dintre piloții Dacia pentru Dakar 2025.

Vă recomandăm și:

Dacia Sandrider – prototipul de competiție pentru Dakar 2025

Victorie istorică pentru Audi la Dakar 2024

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.


sapte + 9 =