MG Cyberster: roadster electric cu 544 CP

0
704

La Salonul Auto de la Geneva, MG a dat o serie de detalii suplimentare despre modelul său vedetă din gamă: roadsterul electric Cyberster. Modelul decapotabil cu două locuri va ajunge și în țara noastră în această vară.

Anunțat încă de anul trecut, modelul MG Cyberster este vedeta gamei constructorului britanic deținut de grupul chinez SAIC. Prezent la Salonul Auto de la Geneva, MG a publicat o serie de detalii tehnice noi despre modelul său roadster cu propulsie electrică.

Cel mai puternic MG

Vor fi disponibile două versiuni pentru MG Cyberster. Prima utilizează un singur motor electric amplasat pe puntea spate ce dezvoltă 340 CP și 475 Nm. Poate accelera de la 0 la 100 km/oră în 5,2 secunde.

A doua variantă primește două motoare electrice, câte unul pentru fiecare punte, puterea totală fiind de 544 CP, iar valoarea cuplului ajungând la 725 Nm. În acest caz, Cyberster poate accelera de la 0 la 100 km/oră în 3,2 secunde. Este cel mai puternic model din istoria mărcii.

Deși nu a comunicat oficial datele pentru autonomie și capacitatea bateriilor, știm că versiunea de 340 CP utilizează o baterie de 64 kWh, iar cea cu două motoare electrice de 544 CP are o baterie de 77 kWh, conform unor informații neoficiale citate de presa de specialitate din Marea Britanie.

Culori

MG a mai confirmat și nuanțele disponibile pentru caroserie: Dynamic Red, New English White, Camden Grey, Cosmic Silver și Inca Yellow. O alta caracteristică specifică roadsterului MG sunt portierele cu deschidere verticală.

Prețurile nu au fost încă comunicate. MG Cyberster va sosi în showroom-uri în vara acestui an.

Vă recomandăm și:

MG3: motorizare hibrid pentru noul model de clasă mică

MG completează gama disponibilă în România cu SUV-ul electric ZS EV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.


1 × trei =