Nissan Z Heritage Edition – Moștenirea portocalie

0
1298

Proaspăt dezvăluitul Nissan Z Heritage Edition aduce un omagiu aspectului Datsun 240Z din generația S30, care a fost expus publicului în 1969.

Ce-i cu Datsun 240Z?

Cunoscut și sub denumirea de „export” Fairlady 240Z, Datsun 240Z este mașina care a „scris” primele rânduri din saga Z pentru Nissan. De fapt a început cu trei ani mai târziu, când a participat la celebrul „Rallye Monte-Carlo”, în principal pe drumuri înzăpezite și înghețate. În cea de-a 41-a ediție, 240Z a terminat pe locul al treilea, fapt care a surprins pe oamenii implicați în raliuri din întreaga lume. Motivul era că 240Z adoptase sistemul FR cu motorul montat în față și tracțiunea pe puntea din spate. Atunci se considera că sistemul FR este dezavantajos pe zăpadă și gheață, însă rezultatul a „trădat” prejudecățile vremii. Prin urmare, tot mai multe echipe au început să folosească câte un „Z” în raliurile interne.

Și acum?

„Schema” de culori distinctivă pentru S30-ul original de acum 55 de ani, era de fapt o caroserie portocalie cu o capotă a motorului vopsită în negru, împreună cu partea superioară a aripilor din față. Doar că modelul de acum are ca motiv de design două linii negre, una foarte lată și cealaltă îngustă trasate central pe o parte din capota frontală, pe acoperiș și capota din spate. Alte ornamente exclusive Heritage Edition sunt puse în jurul emblemelor Z de pe laterale. Partea faină este că Z-ul actual are un aspect foarte veloce, în deplină concordanță cu aspirațiile sportive istorice ale modelului.

Pe lângă vopseaua exclusivă New Sight Orange, atrag atenția noua fascie frontală cu mai multe deschideri dreptunghiulare pentru grila, jantele din aliaj de 19 inchi și extensiile pentru aripi, toate reamintind de aspectul istoricului 240Z.

Ediția Heritage se bazează pe actualul Z Performance și are un motor V6 twin-turbo de 3,0 litri, care dezvoltă 400 CP, un diferențial mecanic cu alunecare limitată și frâne Nissan Performance cu etriere roșii. Evident, mai pot fi adăugate și alte elemente din gama vastă de personalizare. Și ca să împace pe toată lumea, poate fi oferită cu o transmisie manuală cu 6 trepte sau cu una automată cu 9 trepte. Este cea mai recentă dintr-un lung șir de modele Z „ediție specială”, care onorează istoria emblematică a mașinii sport ce oferă emoții de condus atât pe șosea, cât și pe circuit.

Nissan Z Heritage Edition 2024 va fi pusă în vânzare în această vară cu un preț de vânzare începând de la 59135 USD. Însă, din păcate, chiar dacă trezește instinctele multor colecționari, Ediția Z Heritage rămâne o poveste de peste Atlantic…

Vă recomandăm și: 

TEST Nissan 370Z Roadster: Cu gândul la drum

Nissan GT-R – Capitol dublu

Nissan Evo Concept

Nissan Qashqai facelift: look agresiv pentru SUV-ul nipon

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.


+ 7 = zece