Porsche Macan este mașina oficială la Transylvania Open 2025

0
637

Porsche este mașina oficială a turneului WTA250 pentru a cincea ediție consecutivă. 16 exemplare complet electrice Taycan și Macan vor fi la dispoziția jucătoarelor de tenis.

A început o nouă ediție Transylvania Open, unul dintre cele mai apreciate turnee de tenis WTA250 din circuitul mondial, iar Porsche este, din nou, mașina oficială a competiției.

Ediția din acest an, care are loc între 1 și 9 februarie 2025 la BT Arena din Cluj-Napoca, promite să fie una spectaculoasă, aducând-o în fața publicului pe îndrăgita jucătoare Simona Halep, care a primit un wild card din partea organizatorilor. Alături de ea pe tablou se află Sorana Cîrstea, Jaqueline Cristian și Irina-Camelia Begu, calificate direct în baza clasamentului mondial, dar și Ana Bogdan și Elena-Gabriela Ruse, care au primit câte un wild card și completează tabloul principal al Transylvania Open 2025 pentru România.

În calificări au evoluat alte șase jucătoare românce – Anca Todoni, Maria Sara Popa, Miriam Bulgaru, Ilinca Amariei, Georgia Crăciun și Briana Szabo – care au ratat însă șansa de a se califica la rândul lor pe tabloul principal.

Simona Halep la Transylvania Open 2025

Simona Halep, cea mai titrată jucătoare de tenis a României, va juca primul său meci marți, 4 februarie, împotriva jucătoarei italiene Lucia Bronzetti (numărul 66 în clasamentul mondial WTA).

”Suntem deosebit de bucuroși să continuăm parteneriatul, ajungând la a cincea ediție a acestui turneu îndrăgit devenit deja tradiție pentru toți iubitorii de tenis feminin din România și din alte colțuri ale lumii. De fiecare dată, ei vin să vadă aici unele dintre cele mai bune sportive ale momentului”, spune Adrian Pascu, Director Executiv importator Porsche. ”Vom fi și noi la înălțime, cu sportivele noastre electrice de top. Acestea vor împânzi orașul în cinstea tenisului și a acestei competiții care ne onorează prin organizarea ireproșabilă și condițiile deosebite puse la dispoziția jucătoarelor”.

Prezent la toate meciurile din arenă va fi noul Macan electric, în culoarea exterioară Provence, perfect asortat culorilor terenului din BT Arena.

Pe lângă acesta, nu mai puțin de 16 exemplare complet electrice Macan și Taycan, în mai multe versiuni de caroserie și motorizări, vor reprezenta flota auto a jucătoarelor înscrise în competiția de la Cluj. Printre acestea se vor număra Macan 4, Taycan 4S, Taycan 4S Cross Turismo, Taycan 4S Sport Turismo, Taycan Turbo și Taycan Turbo Sport Turismo.

Votat timp de doi ani la rând preferatul jucătoarelor în categoria sa, turneul Transylvania Open pune în joc 250 de puncte WTA și premii în valoare de 275.094 de dolari. În total, 32 de jucătoare concurează la meciurile de simplu, iar 16 echipe la dublu se luptă pentru trofeu la dublu.

Porsche sprijină tenisul feminin de top de aproape o jumătate de secol. De altfel, propriul turneu al mărcii, Porsche Tennis Grand Prix, a luat naștere în Stuttgart 1978 și de atunci s-a transformat într-unul dintre turneele de elită ale WTA.

Vă recomandăm și:

Noul Porsche Panamera este mașina oficială la turneul de tenis Transylvania Open

KIA „electrizează” Australian Open

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.


trei − 1 =