Rolls-Royce – Cutiile de săpun de la Goodwood

0
223

Rolls-Royce Motor Cars sărbătorește momentul în care primele vehicule au fost construite în epoca Goodwood, la Casa Rolls-Royce. Surpinzător, nu a fost vreunul dintre celebrele modele, ci două soapbox.

Începutul poveștii

Soapbox sau mașină gravitațională, aceea care trebuie lansată la vale ca să prindă viteză. Nu are motor și se folosește de atracția gravitațională pentru deplasarea sa. Practic, două mașini de acest fel au fost construite manual ca să participe la Goodwood Festival of Speed Soapbox Challenge din 2001 și 2002, înainte ca brandul să fie relansat oficial în 2003. Iar la ora actuală acestea au fost recuperate, echipa de ucenici Rolls-Royce lucrând efectiv la renovarea lor.

Înainte de Spectre, Cullinan, Ghost sau Phantom, au existat cele două Rolls-Royce Close Coupled Drophead Gravity Racers. Considerate un memento al renașterii mărcii la Goodwood, aceste vehicule cu patru roți și fără motor, cu numele de cod RR-0.01 și RR-0.02, au fost adevărate demonstrații tehnice, construite de aceleași mâini pricepute care aveau să relanseze în curând marca în mediul rural din West Sussex. Cum „Proiectul Rolls-Royce” era încă la început și până la definitivarea sa mai era nevoie de timp, o participare la Soapbox Challenges la edițiile din 2001 și 2002 ale Goodwood Festival of Speed, era un mod de reiterare al mărcii în atenția colectivă. Iar o cursă obositoare pentru vehicule gravitaționale se potrivea ca un timbru pe scrisoare acestui scop.

Detaliile fac diferența

Privit îndeaproape, liniile lui RR-0.01 au oferit indicii despre designul primului Phantom ce urma să apară de pe noua linie de asamblare. Construită din fibră de carbon și sticlă, plăci compozite de tip fagure și componente de precizie din aluminiu, carcasa sa monococă a avut o asemănare izbitoare cu Phantom VII, câștigând chiar premiul pentru cel mai bun design la Festivalul Vitezei din 2001. Era împodobită cu o mascota unică, „Iepurele de martie”, pe capotă. Celebrul Spirit of Ecstasy reproiectat nu avea să-și facă debutul pe Phantom până când noua fabrică Goodwood și-a deschis oficial porțile în 2003. În Soapbox Challenge din 2001, a fost condus de Ian Cameron, primul director de design de la Rolls-Royce al epocii moderne, care a reușit să-l depășească pe pilotul Bentley în virajul final.

RR-0.02 a fost inspirat de Silver Ghost-ul câștigător al Trialului de la Londra la Edinburgh din 1911 și al Trialului Alpin din 1913, realizări care au cimentat poziția Rolls-Royce de constructor al „celei mai bune mașini din lume”. La fel ca ilustrul său predecesor, RR-0.02 a fost construit având în vedere viteza, cu cremalierele de direcție în stilul celor de curse și anvelopele sale tubulare pentru minimizarea rezistenței la rulare. Ideea este că Ian Cameron, care a condus echipa la victorie în cursa de viteză din 2002, a fost cel care a primit premiul Newton Apple pentru cel mai rapid concurent.

În urma acestor triumfuri, cele două „concurente” au fost expuse în zona principală de recepție a noii Home of Rolls-Royce, atrăgând atenția și admirația clienților și a vizitatorilor curioși timp de mulți ani. Ca o dovadă a anilor de construcție a uzinei de la Goodwood, cele două mașini aveau să aibă cursele lor „cântec de lebădă” în cea de-a cincea și ultima ediție Soapbox Challenge desfășurată în anul 2013. Încă o dată, au finalizat cu succes cursa, cu RR-0.02 atingând o viteză maximă de 116 km/h în drumul său spre linia de final aflată chiar lângă Goodwood House.

Aceste vehicule remarcabile au fost acum fidel restaurate la gloria lor de odinioară de către următoarea generație de artizani și meșteșugari calificați de la Casa Rolls-Royce și sunt pregătite pentru următorul capitol din istoria lor inedită.

Vă recomandăm și: 

Rolls Royce Black Badge: Adio V12 coupe!

Rolls-Royce Arcadia Droptail: exemplar custom unicat

Draga mea mașină: Rolls Royce Silver Shadow – Dragoste la prima vedere

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.


opt − = 4