Un nou rival din China pentru Dacia Spring

0
125

Dacia Spring se bucură de succes pe piața europeană, aflându-se pe locul opt pe segmentul vânzărilor de mașini electrice. Iar dacă luăm în calcul doar clienții de retail este pe o onorantă poziție a treia. Doar că viitorul îi aduce la orizont noi concurenți.

Electricul BYD Seagull va fi lansat în Europa în anul 2025

Compania chineză BYD are parte de o ascensiune formidabilă și a devenit un competitor mai mult decât redutabil. Iar anul viitor vrea să arunce „în luptă” un rival pentru Dacia Spring. La Salonul Auto de la Beijing, oficialii producătorului au anunțat că în Europa va ajunge curând și modelul său electric de oraș, Seagull. Special pentru această lansare, BYD va introduce o nouă generație a modelului.

Noua generație a modelului va beneficia de un design nou față de versiunea actuală vândută în China și va beneficia și de o gamă extinsă de sisteme de siguranță pentru a obține o evaluare favorabilă la testele Euro NCAP. Rămâne de văzut cum va obține acest model trei sau chiar patru stele la aceste teste, în condițiile în care se dorește ca prețul să nu crească prea mult.

Există posibilitatea ca BYD Seagull să fie produs în Ungaria, în condițiile în care BYD a construit deja o uzină în această țară. Compania chineză ia în considerare și posibilitatea de a deschide o nouă uzină în Europa și se studiază deja oportunitățile din Germania, Franța, Italia și Spania.

Vestea a fost anunțată la doar două săptămâni după ce compania chineză Leapmotor a anunțat că intenționează să producă în Polonia modelul T03.

Sursa FOTO: BYD

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.


+ 6 = noua